Rusia, exclusă de la barajul pentru Mondial! Ce echipe îi pot lua locul pentru duelul cu Polonia

Rusia a fost exclusă din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, ca urmare a războiului declanșat în Ucraina. În aceste condiții, UEFA are de luat o decizie dificilă. Calificarea automată a Poloniei în finala barajului nu ar fi tocmai echitabilă, astfel că alte 3 echipe au dreptul să spere că vor înlocui Rusia în duelul cu naționala lui Lewandowski.

Valery Karpin

Credit imagine: Getty Images

Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei va avea urmări grave pentru fotbalul rusesc și pentru întreg sportul în general.
În contextul în care CIO a cerut tuturor organizatorilor de competiții să expulzele sportivii și echipele din Rusia și Belarus, FIFA și UEFA au decis să elimine naționalele și echipele de club din Rusia din toate competițiile până la stoparea conflictului armat din Ucraina.
Ca atare, Rusia nu va mai participa la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar. Echipa lui Karpin trebuia să înfrunte Polonia pe 24 martie. Astfel, UEFA se află în fața unei situații inedite și trebuie să găsească o soluție privind felul în care se va disputa barajul.
Citește și:

Slovacia, Norvegia și Ungaria, naționalele "eligibile" pentru a înlocui Rusia

O calificare automată a Poloniei în "finală" ar fi injustă pentru Cehia și Suedia, echipe care se vor înfrunta pe aceeași parte de tablou. Mai exact, câștigătoarea acestui duel ar urma să joace meciul decisiv pentru calificare împotriva unei echipe a Poloniei odihnite, la doar 5 zile distanță de la partida din "semifinalele" barajului.
Astfel, cea mai echitabilă variantă ar fi impunerea unei alte echipe ca și adversara Poloniei. Conform AS.com, UEFA are 3 opțiuni. Prima ar fi ca Slovacia să-i ia locul Rusiei, deoarece este echipa care a terminat pe locul 3 în grupa preliminară, la egalitate cu Slovenia, dar cu un golaveraj mai bun.
O a 2-a soluție ar fi acordarea acestui "wild card" celei mai bine clasate echipe de pe locul 3 în grupele preliminare. În acest caz, Norvegia ar ajunge la baraj. Scandinavii au terminat grupa G în spatele Olandei și Turciei, cu 18 puncte. Același număr de puncte l-a avut și Albania în Grupa I, în spatele Angliei și Poloniei, dar Norvegia are un golaveraj superior.
În fine, o a 3-a variantă de înlocuire a Rusiei ar fi o echipă provenită din Liga Națiunilor. UEFA a acordat deja două locuri la baraj prin intermediul acestei competiții, Cehia și Austria fiind echipele care au beneficiat de această regulă. A 3-a cea mai bună echipă în ediția trecută a Ligii Națiunilor care nu s-a calificat nici măcar la baraj ar fi Ungaria. Reprezentativa țării vecine a câștigat Grupa C din Liga a 2-a la ediția precedentă, dar a acumulat doar 11 puncte (Cehia a avut 12 și Austria 13), astfel că a ratat la limită accederea la barajul pentru Mondial prin intermediul Ligii Națiunilor.
O altă problemă pe care UEFA trebuie să o rezolve este locul de disputare al partidelor. Rusia era gazdă în meciul cu Polonia, iar învingătoarea ar fi jucat pe teren propriu contra Suediei sau Cehiei.
Astfel, forul european are de luat decizii extrem de importante într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că primele meciuri de la baraj sunt programate peste mai puțin de o lună, pe 24 martie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo