Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Istvan Kovacs și brigada sa vor oficia la EURO 2024! Lista completă a "centralilor"

Nicu Savin

Actualizat 23/04/2024 la 12:58 GMT+3

Istvan Kovacs a fost inclus de UEFA pe lista arbitrilor care vor conduce partide la Campionatul European din Germania. Centralul va merge la turneul final alături de brigada cu care oficiază de obicei, Vasile Marinescu și Ovidiu Artene la cele două margini și Cătălin Popa în camera VAR.

Istvan Kovacs (Liverpool - Real Madrid)

Credit imagine: Eurosport

Naționala României s-a calificat la Campionatul European după o pauză de 8 ani, iar site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a anunțat azi încă o veste bună pentru fotbalul nostru. Istvan Kovacs a fost inclus pe lista celor 18 arbitri de centru care vor conduce partidele de la turneul final din Germania.
Kovacs este unul dintre cei mai apreciați arbitri la nivel european și, chiar dacă a creat controverse mari la ultima apariție pe plan continental (Barcelona - PSG 1-4), forul care se ocupă de arbitraj din cadrul UEFA i-a oferit șansa de a oficia la competiția continentală din vară. Kovacs va fi însoțit în Germania de oamenii săi de încredere: asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene și arbitrul VAR Cătălin Popa.

Istvan Kovacs, unul dintre cei 18 arbitri de centru care vor conduce meciuri la EURO 2024

Alături de Kovacs, la Campionatul European vor mai fi prezenți următorii arbitrii de centru: Artur Soares Dias (Portugalia), Jesús Gil Manzano (Spania), Marco Guida (Italia), Istvan Kovacs (România), Ivan Kruzliak (Slovacia), François Letexier (Franța), Danny Makkelie (Țările de Jos), Szymon Marciniak (Polonia), Halil Umut Meler (Turcia), Glenn Nyberg (Suedia), Michael Oliver (Anglia), Daniele Orsato (Italia), Sandro Schärer (Elveția), Daniel Siebert (Germania), Anthony Taylor (Anglia), Clément Turpin (Franța), Slavko Vinčić (Slovenia), Felix Zwayer (Germania).
Interesant este că pe lângă cei 17 arbitri din Europa, la EURO va fi prezent și un argentinian, Facundo Tello, împreună cu doi arbitri asistenți.
Toși arbitri incluși pe listă vor participa la jumătatea lunii mai la un seminar care va avea loc la Frankfurt, în vederea unor prestații cât mai bune la turneul final.
La EURO 2024 vor avea loc 51 de partide, astfel că Istvan Kovacs are șanse reale de a conduce cel puțin 2-3 meciuri, dacă ar fi să respecte media.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo