Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu ia lecții de la Mondial și le spune în vestiarul campioanei. Cine e favorita lui în Qatar

Eurosport
DeEurosport

Publicat 23/11/2022 la 23:49 GMT+2

Dan Petrescu urmărește cu atenție meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar și înceracă să învețe din experiențele altora, fie că sunt pozitive sau negative. După surpriza produsă de Arabia Saudită în fața Argentinei, Petrescu a tras un semnal de alarmă în vestiarul CFR-ului.

Dan Petrescu. Sursa foto: Agerpres

Credit imagine: facebook

Articol scris de Maria Olteanu
Odată cu începerea Campionatului Mondial din Qatar, SuperLiga a luat pauză, dar echipele românești continuă să se pregătească pentru ultimele meciuri rămase de disputat din 2022.
Campioana CFR, calificată și în primăvara europeană, acolo unde va întâlni Lazio, și-a programat în această pauză competițională un test în compania celor de la Corvinul, meci adjudecat de clujeni cu 2-0.
Dan Petrescu, tehnicianul formației din Gruia, a mărturisit că a avut o dicuție serioasă cu băieții pe care îi antrenează înaintea acestui duel, dorindu-și o atitudine adecvată din partea campionilor. Petrescu a dat exemplul naționalei Argentinei, care, la debutul la Campionatul Mondial, a pierdut duelul cu Arabia Saudită, în ciuda faptului că părea favorită certă.
CITEȘTE ȘI:

Dan Petrescu ia lecții de la Campionatul Mondial

Tehnicianul celor de la CFR Cluj urmărește cu atenție meciurile din Qatar, de la Campionatul Mondial. Se folosește de exemple concrete de acolo, pe care le folosește în cadrul lotului ardelenilor. Petrescu i-a avertizat pe elevii săi că în cazul în care nu tratează cu atenție și seriozitate meciurile pot să pățească ceea ce a pățit Argentina chiar la debut, atunci când a fost învinsă de Arabia Saudită, scor 1-2.
"Surpriza e Arabia Saudită, nu Argentina… surpriza plăcută. Dacă îţi doreşti mult, dacă eşti organizat, entuziasmat, şi ai şi jucători care pot să facă ceva, cum au cei de la Arabia Saudită… au crezut în ei, în victorie, cred că nimeni nu a crezut. Cei de la Argentina poate au intrat cu capul pe sus, siguri de victorie, şi s-a văzut că fotbalul e imprevizibil.
Asta le-am spus şi eu astăzi jucătorilor mei, înainte de amical: Dacă nu intraţi bine pe teren, pierdem meciul, pentru că şi Argentina care îl are pe Messi pe teren a pierdut cu Arabia Saudită. Bravo celor de la Arabia Saudită! Cred că Argentina are acum nevoie de două victorii, că altfel va pleca acasă foarte repede. Pentru toată lumea e important meciul ăsta, arată că nu mai sunt meciuri uşoare. În fotbal nu mai există meciuri uşoare", a declarat Dan Petrescu miercuri, după victoria din meciul amical obținută de CFR Cluj.

Cine este favorita lui Dan Petrescu la Campionatul Mondial

Dan Petrescu a anunțat și care este echipa pe care o susține la Campionatul Mondial, dar și cum arată TOP 3 ideal pentru tehnicianul de 54 de ani.
"Favorita mea este Brazilia şi cred că a tuturor. Dar şi Brazilia trebuie să demonstreze pe teren. A doua favorită pentru mine e Germania şi a treia e Olanda", a adăugat Petrescu.
Cine va câștiga trofeul Cupei Mondiale 2022?
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo