Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Olandezii i-au pus gând rău lui Messi, dar argentinianul le dă fiori înainte de sferturi: "Nu știu cum poate fi oprit"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 06/12/2022 la 18:24 GMT+2

Selecționata Olandei, prima care a obținut biletele pentru sferturile competiției din Qatar, se va lupta cu reprezentativa din Argentina pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial. Întâlnirea dintre cele două este programată vineri, de la ora 21:00.

Messi celebrando el primer gol de Argentina ante Australia.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Olanda și Argentina se vor întâlni în sferturile Campionatului Mondial din Qatar, învingătoarea duelului urmând să acceadă în semifinalele competiției, unde ar putea da peste Brazilia. Căpitanul Argentinei, Leo Messi, le dă fiori adversarilor înaintea confruntării directe, aceștia fiind îngrijorați prin prisma faptului că nu au găsit încă o modalitate prin care să îl oprească pe starul sud-american.
Frankie de Jong și Leo Messi au fost colegi la Barcelona, iar acum se vor reîntâlni din postura de adversari. Olandezul are numai cuvinte de laudă la adresa fostului său coechipier, despre care spune că, în ciuda faptului că îl cunoaște, nu a găsit încă o strategie prin care să îl și oprească.
CITEȘTE ȘI:

Olandezii se tem de forma lui Leo Messi înaintea duelului din sferturi

Fostul coleg al decarului argentinian, de pe vremea când evolua pe Camp Nou, Frankie de Jong, a dezvăluit că Leo Messi ar putea cu greu să fie oprit, fiind convins că va fi jucătorul care va face diferența, așa cum a obișnuit și până acum.
"Ei bine, îl cunosc, dar nu știu cum poate fi oprit. A făcut diferența timp de 15 ani, nu există vreo variantă în care să fie oprit. De obicei face diferența și în timpul antrenamentelor. Trebuie să-l oprim împreună, ca echipă. Nu ne-am dat vreun mesaj și nici nu plănuiesc, ne vom întâlni vineri", a declarat olandezul despre Messi, înaintea partidei care va avea loc vineri seara.

Messi i-a speriat și pe brazilieni cu forma de la Mondial

Lionel Messi este într-o formă de zile mari la turneul final din Qatar, naționala Argentinei fiind dependetă de sclipirile sale. Dani Alves i-a pus în alertă pe colegii din naționala Braziliei, cele două echipe din America de Sud putându-se întâlni în semifinalele competiției.
Acesta avertizează în privința fostului său coleg de la Barcelona, prin prisma unui posibil duel Argentina – Brazilia în semifinalele Mondialului. Fundașul este conștient că naționala rivală din zona Americii de Sud se bazează foarte mult pe Messi în fiecare meci, iar blocarea sa ar putea fi cheia pentru câștigarea unei posibile partide cu echipa antrenată de Lionel Scaloni.
"Messi este în aceste momente Argentina. Totul trece prin el. Totul trece prin picioarele lui. Cred că este într-un moment incredibil. Fără îndoială, este unul dintre jucătorii pe care trebuie să îi luăm în considerare la acest turneu", mundoalbiceleste.com.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo