Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Van Gaal, surprins de modul în care este lăudată o echipă de la Cupa Mondială: "E ciudat ce citesc în presă"

Alex Masgras

Publicat 06/12/2022 la 19:53 GMT+2

Louis Van Gaal este surprins înaintea sfertului de finală dintre Argentina și Olanda. Selecționerul "portocalei mecanice" nu înțelege de ce fotbalul practicat de brazilieni în Qatar este atât de lăudat, în condițiile în care consideră că echipa sa practică același tip de fotbal precum sud-americanii.

Van Gaal

Credit imagine: Eurosport

Louis Van Gaal a fost criticat de mai multe ori în presa olandeză pentru stilul de joc pe care echipa sa l-a abordat la Cupa Mondială. Cu toate acestea, selecționerul Olandei s-a declarat surprins de faptul că jocul naționalei Braziliei este lăudat, în timp ce jocul echipei sale este criticat, în condițiile în care consideră că cele două echipe practică un fotbal similar, cu un plus pentru echipa sa:
"Am văzut puțin din meciul Braziliei, iar ei joacă același fotbal precum naționala Olandei. Au o defensivă compactă și sunt foarte buni pe contraatac. Partea ciudată este ce citesc în presă, de la prietenii mei, că Brazilia joacă un fotbal sclipitor.
Și noi am marcat goluri frumoase. Unul din golurile noastre a fost mult mai frumos, a fost o acțiune colectivă. A fost cel mai bun moment al acestei Cupe Mondiale", a declarat Van Gaal, pentru ESPN.
Citește și:

Olanda va întâlni Argentina în sferturile Cupei Mondiale din Qatar

Olanda s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar după ce a trecut în optimi de Statele Unite ale Americii, echipă pe care a învins-o cu 3-1. Viitoarea adversară a olandezilor din Qatar este Argentina, echipă care a trecut de Australia în optimi, scor 2-1.
Până acum, Argentina și Olanda s-au întâlnit de cinci ori la Cupa Mondială. În 1978, cele două echipe au jucat finala, acolo unde s-a impus echipa Argentinei. Ultima oară, Argentina și Olanda s-au întâlnit în semifinalele Cupei Mondiale din 2014, iar "pumele" au obținut calificarea în ultimul act la loviturile de departajare, după 0-0 în 120 de minute.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo