Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Diogo Jota și-a făcut încălzirea pentru duelul cu City! Portughezul a doborât un record personal

Eurosport
DeEurosport

Publicat 04/04/2022 la 14:28 GMT+3

Diogo Jota a marcat în ultima partidă jucată de Liverpool în campionat împotriva lui Watford și a ajuns la 20 de goluri înscrise în acest sezon. Atacantul portughez a ajuns astfel la o bornă în cariera sa și și-a depășit recordul personal de goluri înscrise într-un singur sezon.

Diogo Jota trafił na 1:0 dla Liverpoolu w meczu z Watfordem

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Lusitanul a atins borna 20 pentru prima dată în cariera sa de jucător, 13 dintre cele 20 de goluri fiind marcate la scorul de 0-0 în joc. Jota a vorbit la finalul partidei disputate în fața celor de la Watford despre realizarea sa și despre obiectivele lui Liverpool pentru restul sezonului. "Cormoranii" au câștigat deja Cupa Ligii și sunt în cursă și pentru Premier League, FA Cup și Champions League.
picture

Liverpool – Watford 2-0. Jota și Fabinho au înscris pentru "Cormorani" pe Anfield

"Este prima dată în cariera mea când ajung la 20, dar trebuie să continui pentru că mai avem multe pentru care să jucăm. Dacă sunt pe teren sunt întotdeauna capabil să găsesc măcar o oportunitate să marchez, deci ține de mine să rămân concentrat și să profit de aceste șanse.
Și, deci, am deschis scorul sezonul acesta și asta e cel mai greu lucru, sunt foarte fericit pentru asta și sper că o să o pot face în continuare", a declarat Jota după meciul de pe Anfield.
Citește și:
Jota și-a trecut numele pe tabela de marcaj în dreptul "cormoranilor" în toate cele patru competiții de top în care a fost implicată Liverpool până acum. Portughezul are 14 goluri înscrise în Premier League, unul în Champions League, trei în Cupa Ligii Angliei și două în FA Cup.
Atacantul lusitan nu a ezitat la finalul meciului să îl laude pe Joe Gomez, cel care i-a oferit pasa la golul înscris cu o lovitură de cap: "A fost și despre cursă, da, dar și centrarea. Doar a trebuit să ating mingea pentru că centrarea a fost foarte bună.
Am vorbit cu Joey înainte de meci și i-am spus: 'O să dai o pasă decisivă astăzi!'A avut câteva centrări la Nottingham la care nu am ajuns, dar eram încrezător azi", a explicat fotbalistul.
Diogo Jota se pregătește pentru derby-ul cu Manchester City de duminică, care poate fi decisiv în lupta la titlu din Premier League. Până la duelul cu "cetățenii", gruparea lui Jurgen Klopp dă piept cu Benfica în sferturile Ligii Campionilor, marți.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo