Moment rar pe un teren de fotbal. Un jucător a fost lovit cu palma peste față de arbitru și a fost înlocuit

Partida dintre Utrecht și Cambuur din campionatul Olandei a avut parte de un moment inedit. Un jucător a fost lovit involuntar de arbitru și nu a mai putut continua.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Utrecht a învins-o pe Cambuur, scor 3-2, în etapa a 21-a din campionatul Olandei, dar meciul a avut parte de un moment unic pe un teren de fotbal.
În meciul de sâmbătă, în minutul 29, Cambuur conducea cu 2-0, însă Mees Hoedemakers (23 de ani), mijlocașul defensiv al oaspeților, a fost nevoit să părăsească terenul pentru a primi îngrijiri medicale.
Totuși, motivul pentru care a primit aceste îngrijiri medicale este ciudat. El a fost "accidentat" de arbitrul partidei, Edwin van de Graaf.
El a fost lovit cu palma peste față de arbitru, involuntar. van de Graaf a ridicat mâna pentru a indica o lovitură liberă indirectă și nu l-a văzut pe mijlocașul oaspeților, care a acuzat din plin lovitura primită.

Mijlocașul nu a mai putut continua după acest eveniment

Arbitrul a mers la vestiarul echipei Cambuur la pauza meciului și și-a cerut scuze pentru întâmplarea nefericită. Deși părea că nu a fost nimic grav, deoarece jucătorul a revenit pe teren pentru ultimele minute din prima repriză, el a acuzat lovitura și a fost schimbat înainte de pauză cu Calvin Mac-Intosch.
Mees Hoedemakers reușise o pasă decisivă în minutul 12, la golul de 2-0 marcat de Cambuur pe terenul lui Utrecht.
CITEȘTE ȘI:
De altfel, Utrecht a reușit să egaleze după acest moment și a câștigat meciul cu 3-2, după golul marcat de Henk Veerman, în minutul 64.
"Acesta a fost momentul de cotitură al meciului. Am pierdut cel mai important jucător al nostru, vederea lui a fost încețoșată. După această întâmplare am primit gol în minutul 33, iar ulterior am fost egalați 5 minute mai târziu", a precizat tehnicianul oaspeților, conform rmcsport.bfmtv.com.
Chiar și așa, antrenorul lui Cambuur nu a dat toată vina pe arbitru pentru eșecul echipei sale: "A fost foarte supărat. La pauză, a venit să vadă cum se simte jucătorul nostru și și-a prezentat scuzele.Este o premieră în istoria fotbalului."
În urma acestui rezultat, Utrecht este pe locul 7, cu 35 de puncte după 21 de etape, în timp ce Cambuur este pe locul 8, cu 30 de puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo