Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EURO 2020 | Drumul din liga a 2-a la gloria europeană. Ce rol are Zeman în progresul Italiei

Eurosport
DeEurosport

Publicat 15/06/2021 la 16:58 GMT+3

Zdeněk Zeman, fostul antrenor ceh, se uită cu mândrie la jucătorii italieni pe care i-a propulsat în fotbalul mare.

Zdenek Zeman

Credit imagine: Getty Images

articol de Alex Masgras
Zdeněk Zeman, acum în vârstă de 74 de ani, cunoscut pentru că a antrenat mai multe echipe din Italia de-a lungul anilor, dar și pentru stilul său ofensiv, și-a adus aminte de perioada în care antrena la Pescara în timpul meciului Turcia-Italia, scor 0-3. Ciro Immobile, Lorenzo Insigne și Marco Verratti sunt trei jucători care au explodat sub comanda cehului în urmă cu aproape 10 ani, când jucau la Pescara în Serie B. Astăzi, cei trei fotbaliști sunt printre cei mai importanți oameni din lotul Italiei de la Campionatul European.
Golul trei marcat de Insigne din pasa lui Immobile împotriva Turciei a fost cel care l-a făcut pe antrenorul ceh să rememoreze sezonul în care a promovat cu Pescara în Serie A: Immobile și Insigne mi-au adus aminte cum se înțeleg pe teren, cum se găsesc unul pe celălalt cu ochii închiși, cum vorbesc aceeași limbă, cum se mișcă cu și fără minge, lucruri pe care sper și cred că i-am învățat”, a declarat Zeman pentru Gazzetta dello Sport. În acel sezon, Immobile a marcat 28 de goluri în timp ce Insigne a marcat 18 goluri pentru Pescara. Tot în acel sezon, multe dintre golurile marcate de cei doi au venit din pasele unui mijlocaș de 18 ani, pe nume Marco Verratti. După promovarea cu Pescara, mijlocașul a ajuns la PSG, devenind în prezent unul din oamenii de bază ai echipei franceze. Din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, Verratti a ratat meciul cu Turcia, dar este așteptat să revină pe bancă pentru al doilea meci al Italiei din grupa A, cu Elveția.
Asemănările dintre naționala lui Mancini și Pescara antrenată de Zeman se opresc atunci când vine vorba de apărare. Dacă la capitolul atac, ambii antrenori excelează, când vine vorba de apărare, selecționata lui Mancini stă mult mai bine. În acest moment, Italia are 28 de meciuri fără înfrângere și 9 meciuri la rând fără gol primit. De când a venit Mancini la echipă, Italia a primit numai 14 goluri în 33 de meciuri. Asfel, lui Zdeněk Zeman îi place ce vede la naționala Italiei și este convins că italienii vor avea un parcurs lung la acest european.

Italia își poate asigura locul în optimi încă din al doilea meci

După victoria la scor de neprezentare în fața Turciei, Italia se poate gândi la optimi chiar după al doilea meci din grupă. Squadra Azzurra are nevoie de o victorie în meciul cu Elveția, iar calificarea poate fi asigurată chiar de echipa pe care a învins-o în meciul de deschidere, dacă Turcia nu pierde cu Țara Galilor.
Cu toate acestea, Elveția nu vine la Roma să se predea. Echipa lui Petkovic are mare nevoie de puncte după egalul cu Țara Galilor de la Baku, scor 1-1. Elvețienii au fost aproape de o victorie pe finalul meciului, dar reușita lui Gavranovic din minutul 85 a fost anulată de VAR din cauza unei poziții de offside. Cele două meciuri din grupa A, Turcia-Țara Galilor și Italia-Elveția se joacă miercuri la Baku, respectiv Roma.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo