Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jordan Henderson: "Am ieşit în a doua repriză montaţi să îi facem pe rasişti să sufere"

Cristian Mihală

Actualizat 16/10/2019 la 17:23 GMT+3

Jordan Henderson a explicat că atitudinea avută de suporterii bulgari, care au proliferat în mai multe rânduri scandări rasiste la adresa jucătorilor Angliei, nu a făcut altceva decât să îi motiveze pe elevii lui Southgate. Diferenţa de scor, 6-0, poate fi pusă şi pe seama faptului că Sterling&Co au dorit să se răzbune prin jocul prestat pe scandările groaznice ale suporterilor adversarilor.

Kane - Bulgaria-England - Euro 2020 qualifier - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Jucătorii echipei naționale a Angliei au avut parte de momente stânjenitoare la meciul jucat, în deplasare, în fața selecționatei Bulgariei din preliminariile pentru Campionatul European din 2020. Fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling au fost ținta unor suporteri bulgari. Aceștia au scos sunete de maimuță la adresa fotbaliștilor englezi şi au folosit o serie de scandări rasiste.
Deși meciul a fost întrerupt de două ori, scandările nu s-au oprit, iar arbitrul a lăsat partida să continue. Anglia s-a răzbunat pe tabela de marcaj, iar Jordan Henderson a explicat că pofta de gol a naţionalei pe care o reprezintă a venit şi ca un răspuns la atitudinea reprobabilă a huliganilor bulgari.
Evident că nu am fost fericit cu situaţia creată, nu e normal ca astfel de lucruri să se întâmple în 2019, sunt extrem de dezamăgit. Dar ceea ce s-a întâmplat ne-a unit şi ne-a motivat. Am discutat inclusiv la pauză despre ce s-a întâmplat, am luat în calcul să ieşim de pe teren dacă scandările continuă. Dar am vorbit şi am luat decizia să continuăm, pentru că voiam victoria. Am ieşit în a doua repriză montaţi să îi facem pe rasişti să sufere, prin prestaţia noastră din teren, şi cred că am reuşit | Jordan Henderson, în The Guardian
Anglia și Bulgaria fac parte din grupa A de calificare pentru Campionatul European din 2020.
Henderson

Clasament grupa A:

  • 1. Anglia - 15 puncte
  • 2. Cehia - 12 p.
  • 3. Kosovo - 11 p.
  • 4. Muntenegru - 3 p.
  • 5. Bulgaria - 3 p.
Acum, căpitanul lui Liverpool, Jordan Henderson, se pregăteşte de marele derby cu Manchester United, transmis în direct duminică de Eurosport 1, de la ora 18:30. Confruntarea va fi prefaţată în emisiunea Premier League Show.

Premier League este transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo