Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR - Young Boys. Dan Petrescu, pesimist înainte de meciul cu elvețienii: ”Avem mari probleme!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 28/10/2020 la 19:32 GMT+2

Dan Petrescu a oferit declarații înaintea meciului cu Young Boys Berna din grupele Europa League.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în prima etapă a grupelor Europa League la TSKA Sofia iar echipa lui Dan Petrescu va întâlni Young Boys Berna, joi de la 22:00, partidă ce va fi livetext pe Eurosport.ro.
Antrenorul ardelenilor a prefațat meciul cu elvețienii și s-a arătat îngrijorat de situația lotului înainte de un meci extrem de important din cupele europene.
”La fiecare test pe care îl facem ne gândim la ce va fi, avem multe probleme anul acesta față de anul trecut la lot, nu avem destui jucători trecuți pe listă, Bordeianu a plecat fără să avem șansa să-l înlocuim, am rămas cu doar trei fundași centrali în condițiile în care mai avem cinci meciuri în grupele Europa League și încă șapte în campionat.
Este o situație grea cu care anul trecut nu ne-am confruntat, acum toată lumea are așteptări de la noi după un sezon excelent, dar eu sunt conștient că anul acesta va fi mult mai greu”, a declarat Dan Petrescu la DigiSport.

CFR - Young Boys. Ce l-a impresionat pe Petrescu la elvețieni

”Young Boys a câștigat ultimele trei campionate din Elveția, au jucat de cinci ori în Grupele Europa League și o dată în grupele Champions League în ultimii șase ani. Anul trecut au câștigat cu Rangers și Feyenoord în grupele Europa League.
Au experiență mult mai mare decât noi și vizionând meciurile lor, am rămas impresionat de agresivitatea și organizarea lor, va fi greu să găsim spații și nu ne vor lăsa să jucăm. Au multe soluții și în atac, nu au probleme de lot iar lucrul acesta va conta”, a adăugat Petrescu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo