Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marica a găsit marea problemă a naționalei! Cei doi jucători pe care i-a criticat după 0-1 cu Grecia

Nicu Savin

Publicat 25/03/2022 la 23:43 GMT+2

Ciprian Marica s-a arătat extrem de dezamăgit de partida făcută de România în fața Greciei, pierdută de tricolori la limită, scor 1-0. Fostul internațional susține că marea problemă a fotbaliștilor români este la nivel fizic și i-a taxat aspru pe doi dintre tricolori.

Ciprian Marica, fostul internațional român

Credit imagine: Eurosport

Naționala României a pierdut amicalul cu Grecia, primul meci cu Edi Iordănescu pe banca tehnică. Singurul gol al partidei a fost marcat în prima repriză de Andreas Bouchalakis, mijlocașul lui Olympiakos. Acesta l-a învins pe Niță cu o lovitură perfectă de cap la finalul unei faze prelungite de atac a elenilor. Tricolorii au jucat la un nivel ridicat doar în ultima jumătate de oră, când au ratat mai multe ocazii de egalare, cea mai mare fiind o bară a lui Rus în minutul 70.
Românii au făcut 60 de minute modeste și au reușit doar să spele puțin din imagine pe final, special după schimbările făcute în atac. Golul egalizator nu a venit însă, iar prima reprezentativă a început anul cu un eșec acasă, care poate afecta serios moralul multor jucători.
La finalul partidei, Edi Iordănescu a recunoscut că și-ar fi dorit altceva, în special în prima parte a meciului, dar a menționat că are încredere că lucrurile negative pot fi înlăturate.
Citește și:

Ciprian Marica: "Echipa națională suferă în continuare"

Ciprian Marica a analizat și el meciul de pe Stadionul Steaua și a tras o concluzie mai puțin dătătoare de speranțe pentru viitorul apropiat. În opnia sa, cele mai mari probleme ale jucătorilor români sunt de ordin fizic. Pe lângă eșecul propriu-zis, care nu e neapărat o mare problemă, fostul internațional a rămas dezamăgit că vechile slăbiciuni au reapărut în prim plan. Marica nu s-a ferit să critice nominal anumiți jucători, Pușcaș și Răzvan Marin intrând în vizorul său, fiecare din motive diferite.
"Din păcate, am văzut aceleași sincope. Echipa națională suferă în continuare. Nu e o problemă neapărat că am pierdut, pentru că e un meci amical. Dar pentru moral conta să câștigi, aveai un nou antrenor, veneai după o pauză lungă fără jocuri.
Aș începe de la atacant. George Pușcaș... foarte puțin în această seară de la el, n-a ținut de minge, n-a fost în joc, a și primit puține baloane. Apărarea suferă din cauza atacului. Când adversarul te presează, ai nevoie de atacanți care să țină de minge. Lucrul ăsta nu se întâmplă la noi.
Mă uitam și la Răzvan Marin. E de 4 ani în Italia și vedem că arată la fel ca acum 4 ani. Chivu, de exemplu, s-a transformat fizic după ce a ajuns la Ajax. Noi pierdem duelurile unu la unu, asta e problema echipei naționale", a declarat Marica la ProX.
Tricolorii vor avea șansă de a se revanșa pentru eșecul de azi peste numai 4 zile, când vor întâlni în deplasare Israelul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo