Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adevăratul motiv pentru care Xavi a decis să plece de la Barcelona. Anunţul făcut de sport.es

Cristian Mihală

Publicat 29/01/2024 la 13:54 GMT+2

Xavi a luat decizia de a pleca de la Barcelona la capătul acestui sezon şi ca urmare a faptului că oficialii nu i-au garantat un buget de transferuri pe măsura ambiţiilor unui club de talia grupării de pe Camp Nou. Tehnicianul avea trei mari ţinte pentru următoarea perioadă de mercato, dar niciunul dintre fotbaliştii doriţi nu putea fi adus.

Xavi lors de la défaite du Barça à Bilbao en Coupe du Roi (4-2)

Credit imagine: Getty Images

Barcelona nu reușește să-și revină după eșecul drastic în fața marii rivale Real Madrid în finala Supercupei Spaniei (1-4). După acea înfrângere, catalanii au câștigat chinuit meciurile cu Unionistas (Cupa Regelui) și Betis, dar săptămâna trecută au suferit alte două eșecuri greu de digerat.
Mai întâi, echipa lui Xavi a pierdut 2-4 la Bilbao, după prelungiri, în Cupa Regelui, iar sâmbătă a fost învinsă dramatic de Villarreal, scor 3-5, după un final absolut dramatic. Xavi a fost un car de nervi în timpul meciului, după ce arbitrul a anulat un penalty acordat inițial pentru henț, iar la flash-interviul de după meci a criticat dur decizia, dar adevărata "bombă" avea să fie detonată la conferința de presă: fostul mijlocaş a anunţat că pleacă în vară de pe banca tehnică a catalanilor.
Pe măsură ce orele trec, devin cunoscute noi detalii despre relaţiile tensionate pe care simbolul Barcelonei le-a avut cu oficialii de pe Camp Nou. Lipsa semnăturilor în vară - când a fost adus doar Romeu în schimbul unei sume de bani, în rest clubul preferând împrumuturi - a făcut ca proiectul ambițios al tehnicianului să avanseze foarte greu.
Iar viitorul nu suna deloc bine nici în perspectiva stagiunii viitoare. Xavi le-a solicitat şefilor să întărească mijlocul terenului, Kimmich, Bernardo Silva și Zubimendi fiind marile lui ţinte. Deco, directorul sportiv al grupării blaugrana, a fost cel care i-a spus antrenorului să uite de aceste nume, anunţă Sport.es, pentru că Barça e în imposibilitatea să concureze pe piaţa transferurilor pentru jucători din această categorie.
În consecinţă, tehnicianul a înţeles că şansele ca echipa să ajungă la un nivel care să o recomande pentru un nou titlu şi pentru cucerirea Ligii Campionilor sunt mici. În plus, Real Madrid arată excepţional, iar din vară va ajunge aproape sigur sub comanda lui Ancelotti şi Mbappe. Ca atare, marea rivală nu doar că se anunţă imposibil de depăşit în campionat, dar mulţi o văd cea mai dominantă formaţie din următorul deceniu. Cu fotbalişti precum Bellingham, Valverde, Camavinga, Tchouameni, Guller, Vinicius, Rodrygo şi Mbappe, toţi sub 25 de ani, Real Madrid pare să instaureze hegemonia în fotbalul european, iar Xavi şi Barcelona ar fi fost nevoiţi să asiste neputincioşi la acest lucru.

Xavi a anunţat că pleacă de la Barcelona

Managerul catalanilor a surprins întreaga asistență după partida cu Villarreal, din weekend, când a anunțâat că nu va mai continua pe banca Barcelonei după finalul acestui sezon. Xavi crede că clubul are nevoie de un om nou la cârma echipei și speră că jucătorii se vor elibera de presiune odată cu anunțul său și vor juca mult mai bine până la vară.
"Înainte de a-mi pune întrebările pertinente, aş dori să vă anunţ că de pe 30 iunie nu voi continua ca antrenor la Barcelona. Este o decizie pe care am luat-o cu președintele și cu Rafa Yuste. Clubul are nevoie de o schimbare de dinamică. Gândind ca ca un fan și ca un om de club, cel mai bine este să plec. Voi da tot ce am mai bun în aceste luni rămase, încă putem face un sezon bun. Acesta este mesajul pe care aș vrea să-l transmit, cu liniștea sufletească de a lua această decizie cu bun simț, gândindu-mă la club mai mult decât la mine. Jucam cu prea multă presiune, sper că jucătorii se vor elibera acum.", a spus Xavi, citat de Sport.es.
Xavi a spus mereu că este o onoare să fie antrenorul Barcelonei, dar acum a explicat și cât de dificil e să se afle în această postură: "Sentimentul de a fi antrenor al Barcelonei este neplăcut, crud, ești lipsit de respect și este o pierdere groaznică pentru sănătatea ta mintală. Sunt pozitiv, dar energia coboară până la punctul în care spui că nu are rost să continui. Un lucru era dacă mă afecta doar pe mine, dar afectează clubul, de aceea decid că plec pe 30 iunie."
Xavi Hernandez a ajuns pe banca Barcelonei în noiembrie 2021, când l-a înlocuit pe Ronald Koeman. Cu el la timonă, catalanii au câștigat titlul în La Liga și Supercupa Spaniei în sezonul trecut, dar au dezamăgit în cupele europene. De altfel, acest sezon e primul în care Barcelona ajunge în primăvara Champions League în era Xavi. Luna viitoare, formația catalană va juca cu Napoli în optimile de finală. După ce a anunțat că va părăsi echipa la vară, Xavi a spus că are mare încredere că Barcelona poate termina în glorie sezonul, de ce nu chiar prin câștigarea Champions League. În La Liga, catalanii sunt pe locul 3, la 10 puncte de Real Madrid și Girona.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo