Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

City îşi strigă frustrarea, după tragerea la sorţi din Liga Campionilor: "Mereu se întâmplă la fel cu bilele astea"

Cristian Mihală

Actualizat 15/03/2024 la 18:02 GMT+2

Oficialii lui Manchester City şi Real Madrid au vorbit despre ghinionul avut de formaţiile lor. Văzute de specialişti principalele două favorite la trofeu, cele două formaţii sunt nevoite să se întâlnească din faza sferturilor de finală.

La parada de Courtois al remate de Haaland en el Manchester City-Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Duelul dintre Real Madrid şi Manchester City va fi capul de afiş al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri la Nyon.
Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în competiţie (14), şi Manchester City, campioana en titre, s-au înfruntat până acum de zece ori în cupele europene, englezii având uşor avantaj, cu 4-3 la victorii, şi 17-14 la golaveraj.
Dacă acum doi ani "galacticii" au obţinut o calificare incredibilă în finală, în detrimentul "cetăţenilor", pentru ca apoi să câştige finala cu Liverpool, anul trecut a fost rândul revanşei pentru trupa lui Guardiola: a trecut de Real în semifinală, pentru ca apoi să îşi adjudece ultimul act, contra lui Inter.
Cine câștigă trofeul UEFA Champions League în 2023/2024?
Txiki Begiristain , director sportiv la Manchester City, a analizat tragerea la sorţi şi s-a declarat extrem de dezamăgit, atât de perspectiva dublei cu Real, cât şi de o eventuală semifinală cu Arsenal.
"Ce păcat, din nou Real Madrid, m-am plictisit de bilele astea, mereu se întâmplă la fel. E fix ca acum doi ani, doar că în loc de Liverpool e ​​Arsenal. Vom încerca să ne amintim ce s-a întâmplat anul trecut, când am ajuns în finală şi am câştigat-o, după ce am eliminat pe Real Madrid.
Real are cele mai multe titluri din istoria competiţie și are acea consecvență de a fi mereu în fazele finale. Dar şi noi ne considerăm puternici, avem o Liga Campionilor, avem o serie bună și suntem optimişti.
Liga Campionilor este competiția lor, dar asta nu va conta, avem forţa să mergem mai departe", a spus oficialul "cetăţenilor", citat de Marca.
Vrem să facem iar tripla istorică: în Premier League suntem la un punct de Liverpool, suntem în sferturile FA Cup şi ne aşteaptă o dublă de foc în sferturile UCL. Dar avem mentalitatea şi valoarea necesare pentru a câştiga tot | Txiki Begiristain

Real Madrid - City, meciul cât o finală de Champions League

Legenda lui Real Madrid, Emilio Butragueno, în prezent şeful departamentului de Relaţii Publice de la club, a analizat la rândul său dubla cu City.
Madrilenii respectă adversara, dar cred în şansa lor şi susţin că importantă în stabilirea formaţiei care merge mai departe în semifinale va fi şi pauza internaţională.
"Sunt campionii, ne cunoaștem perfect, nu trebuie să explic toate virtuțile pe care le are City. Vor fi două jocuri magnifice pentru public şi avem speranța că echipa noastră va fi la înălțime. Trebuie să obținem un rezultat bun pe Bernabeu, pentru a-l apăra acolo (n.r. pe Etihad). Să vedem, acum sunt meciuri la echipele naționale, să vedem cum se întorc jucătorii de acolo", a spus Emilio Butragueno.
Câştigătoarea dintre Real Madrid şi Manchester City va juca în semifinale cu Arsenal sau Bayern Munchen. Cealaltă semifinală ar putea fi una spaniolă, dacă Atletico Madrid trece de Borussia Dortmund, iar FC Barcelona o elimină pe PSG.
Sferturile de finală vor avea loc pe 9-10 aprilie, respectiv 16-17 aprilie, semifinalele sunt programate pe 30 aprilie-1 mai, respectiv 7-8 mai, iar finala va avea loc la Londra, în data de 1 iunie, pe Wembley Stadium.
Rezultatele tragerii la sorţi:
Sferturi de finală:
  • Arsenal Londra - Bayern Munchen
  • Atletico Madrid - Borussia Dortmund
  • Real Madrid - Manchester City
  • Paris Saint-Germain - FC Barcelona
Semifinale:
  • Atletico Madrid/Borussia Dortmund - Paris Saint-Germain/FC Barcelona
  • Arsenal Londra/Bayern Munchen - Real Madrid/Manchester City
Finala
câştigătoarea semifinalei 1 - câştigătoarea semifinalei 2
Ultima tragere la sorţi din Liga Campionilor în actualul format, efectuată de fostul fotbalist nigerian John Obi Mikel, câştigător al trofeului Champions League cu Chelsea în sezonul 2011/2012.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo