Choupo-Moting a marcat și a calificat echipa milionarilor PSG în semifinale, dar imaginea care simbolizează starea de spirit din vestiarul lui PSG a venit imediat după meci. Ales jucătorul meciului, Neymar i-a oferit trofeul lui Choupo-Moting, adevăratul erou al serii.
https://i.eurosport.com/2020/08/13/2863603.jpg
Intrat în minutul 79 în locul unui Icardi ineficient, camerunezul a reușit golul eliberator după o centrarea a lui Kylian Mbappe în minutul 93.
Ligue 1
Neymar a recunoscut că a vrut să plece de la PSG în 2021! De ce a luat această decizie
26/01/2022 LA 11:58
Când am intrat pe teren m-am gândit că nu vreau să întorc la Paris! Am dat totul. Îl cunosc pe Kylian, îi știu viteza și eram convins că atunci când centrează trebuie să fiu pregătit - Choupo-Moting

Choupo-Moting, eroul "sărac" din vestiarul milionarilor

Aventura unui gol care a adus-o pe PSG în semifinalele Champions League a început în iunie, când Choupo Moting a acceptat să rămână încă 2 luni pe PSG fără nici măcar să meargă la negocieri. După decizia lui Cavani de a pleca, familia camerunezului născut în Germania l-a convinsă să rămână pentru Final 8 de la Lisabona. Atacantul de 1.91m a venit liber de contract în 2018 de la Stoke City și a fost mereu un om foarte bun de vestiar. Mereu cu zâmbetul pe buze, Choupo-Moting este unul din cei mai apreciați jucători în afara terenului.
Trebuie să vorbim despre el. Muncește impecabil, deși mai are doar 3 săptămâni de contract și este un coleg excepțional. Este un simbol al atmosferei de la PSG - Ander Herrera
Norocul n-a fost mereu de partea lui Choupo-Moting. Acest al doilea gol din cariera sa în Champions League este însă unul extrem de "greu", marcat în ziua în care parizienii au aniversat 50 de ani de existență. Din retrogradat cu Stoke City în Championship acum doi ani, Choupo-Moting este acum erou la Paris, un oraș care revine în semifinalele Champions League după 25 de ani datorită celui mai prost plătit dintre atacanții lui Tuchel. Chiar și Jese, atacantul spaniol care are un singur meci la prima echipă în ultimii 2 ani are salariu dublu fața de eroul din sferturile Champions League.
Ligue 1
PSG, aproape de a transfera un om de bază de la Real Madrid! De ce depinde mutarea
23/01/2022 LA 12:33
Ligue 1
PSG ar fi dat lovitura care îl poate întoarce pe Mbappe din drum! Anunțul presei din Spania
20/01/2022 LA 06:24