Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sferturi Champions League | Bayern - PSG 2-3 și Porto - Chelsea 0-2

Nicu Savin

Actualizat 08/04/2021 la 00:01 GMT+3

Bayern - PSG 2-3 | Germanii au pierdut pentru prima oară în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, după 18 meciuri câștigate și o remiză în ultimele 19 partide de Champions League. În celălalt meci al serii, Chelsea s-a impus în deplasare, cu Porto, scor 2-0.

Mbappé et Neymar sur la pelouse du Bayern en Ligue des champions

Credit imagine: Getty Images

Meci de colecție la Munchen, acolo unde PSG s-a impus grație unui Mbappe într-o nouă zi de grație. După tripla de pe Camp Nou, din optimi, francezul a punctat de două ori și pe terenul formației pe care mulți o văd cea mai puternică din lume.
Bayern a fost echipa care a presat constant și și-a creat ocazii enorme la poarta unui Keylor Navas în mare formă, însă trupa lui Pochettino a fost mult mai cinică și orientată pe specularea fiecărei ocazii create.
Returul de la Paris se anunță unul de foc și, în ciuda faptului că PSG s-a impus la Munchen, calificarea nu e nici pe departe jucată, bavarezii având forța să revină.
În al doilea meci al serii, Chelsea a obținut o victorie confrotabilă la Sevilla, cu Porto, scor 2-0. Mount, cu primul său gol în Champions League, și Chilwell, pe final, au semnat reușitele trupei lui Tuchel.
Edouard Mendy nu a luat încă gol în poarta lui Chelsea din acțiuni de atac care să nu implice fazele fixe (700 de minute).

Champions League sferturi de finală: Bayern - PSG 2-3 (Choupo-Moting 37, Muller 60 / Mbappe 3,67, Marquinhos 28)

Desfășurarea meciului
Final de partidă la Munchen. PSG învinge în deplasare și devine mare favorită la calificare. 3-2 pentru francezi, după o partidă de colecție.
Min 88 Final de foc la Munchen, unde Baern are ocazii în serie. Nemții cer și penalty, dar se aleg doar cu un galben, pentru proteste.
Min 87 Muller e și el aproape de gol, după o centrare a lui Coman. Mijlocașul german trimite foarte aproape de bara din stânga porții lui PSG, dar francezii scapă din nou cu "fața curată".
Min 86 Ocazie uriașă pentru Bayern. Alaba prinde un șut excelent, dar mingea trece la o palmă de stâlpul porții lui Keylor Navas, care era învins.
Min 84 PSG ține bine de balon. Muller și Sane par epuizați fizic, iar Bayern nu mai pune în pericol poarta lui Navas.
INFO Mbappe e omul începutului de an în fotbalul mondial și mulți îl văd deja mare favorit la Balonul de Aur. O nouă epocă a început deja în fotbalul mondial, după ce Messi și Ronaldo le-au predat ștafeta lui Mbappe și Haaland.
Min 71 Di Maria îi lasă locul lui Moise Kean.
Min 67 GOOOOOL PSG!!! GOOOOL Mbappe!!! Atacantul francez e de neoprit pe contra-atac și germanii simt asta pe propria piele încă o dată.
Min 60 GOOOOOL Bayern! Thomas Muller înscrie pentru Bayern, după o lovitură liberă perfect executată de Kimmich.
Min 53 O centrare a lui Boateng ajunge la Pavard, al cărui șut din unghi îl pune la încercare pe goalkeeperul oaspeților. Până acum, portarul lui PSG e omul meciului.
Min 52 Alaba ajunge în poziție de finalizare și trage, de la 17 metri. Navas e din nou la post și respinge în corner.
Min 51 Ocazie uriașă a lui PSG. Neymar, Mbappe și Di Maria sunt la un pas să înscrie la aceeași fază. Zeița Fortuna e de partea lui Bayer și, cumva, germanii evită să primească un al 3-lea gol care ar fi contat enorm în ecuația calificării.
INFO Neymar acuză o mică accidentare, în acest start de repriză secundă. Brazilianul a reușit două pase decisive azi și are o medie incredibilă în Champions League: are un gol sau un assist la fiecare meci jucat.
Min 46 Schimbarea cu numărul doi la PSG: Diallo iese, Pochettino îl introduce pe Bakker.
INFO Bayern a tras în prima repriză 15 șuturi spre poarta lui Navas (6 pe poartă). PSG a avut doar două șuturi, ambele cadrate, ambele finalizate cu gol.
A început repriza a doua.
Pauză la Munchen: Bayern - PSG 1-2
INFO După ce Goretzka i-a lăsat locul lui Davies, în minutul 33, Sule e accidentat și el și nu mai poate continua: intră Boateng, care va pleca de la campioana Germaniei în vară.
Min 37 GOOOOOOL Bayern!!!! Choupo-Moting trimite perfect, cu o lovitură de cap, după centrarea excelentă a lui Pavard. Navas, impecabil până acum, nu a avut vreo șansă. Atacantul bavarezilor punctează contra fostei formații în ceea ce reprezintă al 3-lea său gol al sezonului în Champions League.
Min 30 Marquinhos nu mai poate continua. Căpitanul îi lasă locul lui Ander Herrera. Se pare că jucătorul echipei din Hexagon s-a accidentat la golul marcat.
Min 28 GOOOOOL PSG! GOOOOOOL Marquinhos. Lansat perfect în adâncime de Neymar, după ce a rămas în ofensivă în urma unei faze fixe, căpitanul francezilor înscrie pentru 2-0.
Min 27 După câteva minute de acalmie, bavarezii sunt iar aproape de a înscrie, prin Choupo-Moting. Acesta nu are timingul potrivit la o centrare și luftează din poziție ideală.
Min 20 Pavard are șansa să marcheze și el, după o pasă scurtă a lui Sane, dar Navas respinge în corner.
Min 19 Keylor Navas e eroul lui PSG în acest start de meci. După o lovitură liberă a lui Kimmich, Goretzka trimite o loviură de cap puternică, dar goalkeeperul oaspeților respinge spectaculos.
INFO Mbappe a marcat de 7 ori în ultimele 4 partide de Champions League.
Min 11 PSG înscrie din nou, prin Draxler, însă Mbappe a fost surprins în off-side în construcția fazei.
Min 9 Ocazie mare pentru Bayern, care nu acuză șocul primirii golului. Goretzka prelungește cu capul pentru Muller, care, din situație ideală, "reușește" să îl ia la țintă pe Navas.
Min 7 Kimmich are ocazia să înscrie dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, dar mingea trimisă de el lovește zidul francezilor.
Min 3 GOOOOOOL PSG!!! GOOOOOOOL Mbappe. Oaspeții scapă pe contra-atac, iar Neymar îl servește pe Mbappe, al cărui șut trece printre picioarele lui Neuer.
Min 2 Lucas Hernandez are ocazia să înscrie, dar mingea trimisă de el e scoasă în corner de Navas. Din lovitura de colț rezultată, Choupo-Moting trimite cu o lovitură de cap în bara transversală.
Vremea la Munchen este departe de a fi ideală sau caracteristică acestei perioade din an.
PSG a avut parte de o veste proastă înainte de duelul cu Bayern, din sferturile Champions League. Neymar a fost suspendat două meciuri în Ligue 1, după cartonașul roșu primit cu Lille. Campioana Franței are mari emoții în perspectiva cuceririi unui nou titlu în Hexagon.
Echipele de start
Bayern 4-2-3-1
Neuer - Pavard, Sule, Alaba, Hernandez - Kimmich, Goretzka - Sane, Muller, Coman - Choupo-Moting.
PSG 4-2-3-1
Navas - Dagba, Marquinhos, Kimpembe, Diallo - Danilo, Gueye - Di Maria, Neymar, Draxler - Mbappe

Champions League sferturi de finală: Porto - Chelsea 0-2 (Mount 32, Chilwell 85)

Desfășurarea meciului
Final de partidă. Chelsea se impune cu 2-0 în deplasare, cu Porto, și se poate considera calificată.
Min 85 GOOOOOL Chelsea!!!! Trupa lui Tuchel e ca și calificată în semifinale, după golul lui Chilwell. Pulisic prinde un șut superb, mingea se duce în bară, dar ricoșează la jucătorul de bandă stânga, care are de îndeplinit o simplă formalitate.
Min 72 Chelsea trăiește periculos. Moussa Marega e din nou aproape să înscrie, dar cade în careu. Centralul nu indică nimic și nici VAR-ul nu intervine.
Min 65 Tuchel trimite forțe noi în teren: Pulisic și Giroud le iau locul lui Havertz și Werner.
Min 57 Luis Diaz, înlocuitorul suspendatului Taremi, e foarte aproape de gol. Șutul său excelent trece la câțiva centimetri de bara din dreapta porții lui Chelsea.
Min 51 Mendy se opune cu succes unui șut al lui Moussa Marega.
A început repriza a doua
Pauză la Sevilla: Porto - Chelsea 0-1
INFO Mount a înscris primul său gol al carietrei în UEFA Champions League.
Min 32 GOOOOOL Chelsea! GOOOOOL Mount!!! Trupa lui Tuchel intră în avantaj, după ce Jorginho îl găsește ideal pe Mount, care nu ratează.
Min 20 Cele două echipe nu riscă nimic, astfel că ocaziile de poartă lipsesc cu desăvârșire.
INFO Chelsea a avut o posesie de 70% în primul sfert de oră al partidei desfășurată la Sevilla, dar nu a trimis încă vreun șut pe poartă.
Min 12 Mateus Uribe are o șansă bună să înscrie, dar șutul său trece puțin peste bara tranversală a porții lui Mendy.
Min 3 Chelsea a beneficiat deja de trei lovituri libere, semn că gazdele sunt decise să își intimideze adversara încă din start.
Echipele de start
Porto 4-4-2
Marchesin - Manafa, Mbemba, Pepe, Zaidu - Grujic, Uribe, Corona, Otavio - Marega, Luis Diaz
Chelsea
Mendy - Azpilicueta, Christensen, Rudiger - James, Jorginho, Kovacic, Chilwell - Mount, Werner, Havertz

Știrea inițială: Preview sferturi Champions League

Sferturile de finală din Champions League au debutat aseară cu 2 meciuri extrem de tari. Real Madrid s-a impus cu 3-1 în fața lui Liverpool, în timp ce Manchester City a trecut mai greu decât era de așteptat de Borussia Dortmund, scor 2-1.
În această seară vor avea loc manșele tur din celelalte două sferturi de finală: Bayern Munchen-PSG și FC Porto-Chelsea. Partida de la Munchen va fi o bună ocazie pentru PSG de a-și lua revanșa pentru înfrângerea din finala stagiunii trecute, în timp ce Porto va încerca să pună bazele unei noi surprize, după ce în optimi a eliminat-o pe Juventus.
Manuel Neuer of FC Bayern Muenchen lifts the FIFA Club World Cup Qatar 2020 trophy

Bayern Munchen-PSG, reeditarea finalei UCL din 2020

Fără îndoială, cel mai așteptat meci al zilei este cel de la Munchen, acolo unde se vor duela finalistele din sezonul trecut. Starea de spirit la cele 2 formații este total diferită înaintea marelui meci de pe Allianz Arena.
Bayern a câștigat în week-end derby-ul cu RB Leipzig și un nou titlu în Bundesliga este ca și câștigat, formația lui Hansi Flick având acum 7 puncte avans în fruntea ierarhiei. În schimb, pentru PSG titlul în Ligue 1 nu mai pare atât de sigur ca în anii precedenți. Parizienii au pierut sâmbăta trecută derby-ul cu Lille și sunt pe locul 2, la 3 puncte în spatele formației lui Christophe Galtier. Mai mult, AS Monaco și Lyon sunt și ele foarte aproape, iar finalul de campionat se anunță incendiar în Franța.
Totuși, Champions League este o altă competiție, iar meciul din această seară este deschis oricărui rezultat. Din păcate, ambii antrenori au mari probleme de lot.
Cea mai mare pierdere a bavarezilor este golgheterul Robert Lewandowski, care s-a accidentat la echipa națională, dar lista indisponibilor este mult mai mare pentru Hansi Flick.Tolisso, Douglas Costa și Hoffmann sunt și ei accidentați, în timp de Gnabry este infectat cu Covid-19.
De partea cealaltă, Pochettino are și el mari bătăi de cap în privința lotului. Verratti și Florenzi au ieșit pozitivi la Covid-19, iar Paredes, Kurzawa, Icardi și Bernat sunt accidentați.
Cu excepția finalei de anul trecut, cele 2 echipe s-au mai de 8 ori în Champions League. În trecutul apropiat, Bayern și PSG au fost în aceeași grupă în sezonul 2017-2018, fiecare echipă câștigând pe teren propriu: PSG cu 3-0, Bayern cu 3-1.
Partida de la Munchen va fi arbitrată de o bragadă spaniolă, avându-l la centru pe Antonio Mateu Lahoz, ajutat la cele 2 margini de Inigo Prieto și Roberto del Palomar.
Der FC Chelsea trifft zweimal in Sevilla auf den FC Porto

FC Porto-Chelsea, cel mai dezechilibrat duel din sferturi

Celălalt meci din această seară va fi cel dintre FC Porto și Chelsea. Partida se va juca la Sevilla, pe Ramon Sanchez Pizjuan, din cauza restricțiilor de călătorie din Portugalia.
La prima vedere, londonezii par mari favoriți, dar meciul vine la numai câteva zile distanță de la primul eșec al lui Thomas Tuchel de când a preluat echipa. Acesta nu a fost unul oarecare, ci un 2-5 usturător pe Stamford Bridge în fața lui West Bromwich, formație aflată pe loc retrogradabil în Premier League.
In schimb, echipa lui Conceicao traversează o perioadă excelentă. După ce a eliminat-o pe Juventus, Porto a adunat 3 victorii consecutive în campionat, unde este totuși pe locul 2, la 8 puncte distanță de Sporting.
Marea problemă a portughezilor este absența lui Sergio Oliveira, care va lipsi din cauza cumului de cartonașe galbene. Acesta era omul de creație al lui Conceicao, pe la care treceau toate baloanele pe faza de construcție și rămâne de văzut cum va gestiona antrenorul portughez lipsa acestuia. Pe lângă Oliveira vor mai lipsi și Taremi, eliminat în meciul cu Juventus, dar și accidentații Diogo Meireles Costa, Marcano sau Mbaye.
De partea cealaltă,Tuchel nu are niciun jucător indisponibil, dar va fi interesant de urmărit care va fi starea de spirit din tabăra londonezilor, după ce la începutul săptămânii au existat tensiuni între jucători la un antrenament, Rudiger fiind exclus de la ședința de pregătire în urma unei altercații cu Kepa.
Cele 2 echipe s-au mai întâlnit de 8 ori în istorie în Champions League, însă o singură dată în fazele eliminatorii. Se întâmpla în optimile de finală ale sezonului 2006-2007, când Chelsea a mers atunci mai departe după 1-1 la Porto și 2-1 pe Stamford Bridge.
Partida de la Sevilla va fi arbitrată de slovenul Slavko Vincic, ajutat la cele 2 margini de conaționalii Tomaz Klancnik și Andraz Kovacic.
Bayern Munchen-PSG și FC Porto-Chelsea vor începe la ora 22:00, iar cele mai importante aspecte de pe parcursul partidelor le veți găsi în format LIVETEXT pe site-ul eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo