Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

A continuat spectacolul în Champions League! Cele mai tari statistici din a doua seară a sferturilor

Maria Olteanu

Publicat 11/04/2024 la 00:00 GMT+3

Miercuri seara au continuat meciurile din manșa tur a sferturilor de finală din Champions League. După spectacolul absolut fabulos și festivalul de goluri oferit marți, când s-a înscris de 10 ori, seara de miercuri a adus două meciuri le fel de interesante, la capătul cărora au fost setate câteva statistici extrem de interesante.

PSG-Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Sferturile de finală din UEFA Champions League au adus marți confruntări pline de orgolii, în ceea ce a fost probabil cel mai bun afiș al acestei faze din ultimul deceniu. În prima seară din sferturi, Arsenal a primit vizita celor de la Bayern pentru prima oară după 7 ani, iar Real Madrid și Manchester City s-au întâlnit pentru al treilea sezon consecutiv.
În total s-au înscris 10 goluri, 6 în duelul de pe Bernabeu și încă 4 pe Emirates, pentru două remize extrem de spectaculoase, care prelungesc suspansul până la jocul retur.
Miercuri au continuat meciurile din turul sferturilor de finală, două dueluri de foc și la fel de interesante, Atletico Madrid - Borussia Dortmund și PSG - Barcelona.
La Madrid, Atletico și-a respectat statutul de favorită și a luat o opțiune serioasă pentru accederea în careul de ași, chiar dacă a tremurat puțin pe final, când Borussia a reușit să strângă scorul. Spaniolii au câștigat 2-1 și sunt la 90 de minute distanță de semifinale.
De partea cealaltă, la Paris, PSG și Barcelona au oferit un meci extrem de interesant, cu răsturnări de situație și dramatism până la ultima fază. Barca a deschis scorul, dar PSG a întors meciul la startul reprizei a doua cu două goluri în două minute. Până la urmă catalanii au revenit și au dat lovitura aproape de final, pornind cu prima șansă la calificare, după succesul 3-2 din această seară.
Iată mai jos cele mai interesante statistici și recorduri care au fost stabilite după cea de-a doua seară din sferturile Champions League, în care am văzut 8 goluri.

CELE MAI TARI STATISTICI DIN A DOUA SEARĂ A SFERTURILOR DE FINALĂ DIN UEFA CHAMPIONS LEAGUE

1. La 17 ani și 79 de zile, Pau Cubarsí a devenit cel mai tânăr fundaș din istoria UEFA Champions League care începe titular un meci din sferturile de finală ale competiției.
2. Până la meciul de astăzi, în jocurile disputate pe Vicente Calderón și Cívitas Metropolitano, Atlético Madrid nu a pierdut niciodată în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor sub conducerea lui Simeone și a primit doar patru goluri în aceste 16 meciuri, păstrând 12 meciuri fără gol primit.
3. Lamine Yamal (Barcelona) a devenit cel mai tânăr jucător care a jucat într-un meci din sferturile de finală în Champions League (16 ani și 272 de zile), depășind precedentul record al lui Rayan Cherki din 2020, cu Lyon, (17 ani și 2 zile în semifinala cu Bayern).
4. Golul lui Rodrigo de Paul (minutul 3:58) este cel mai timpuriu gol al lui Atletico în Champions League, de la cel marcat de Saúl Ñíguez împotriva lui Liverpool în februarie 2020 (03:46), tot pe teren propriu.
5. Raphina devine primul jucător al Barcelonei care marchează primul său gol în Champions League pentru club în sferturile de finală, de la Yaya Touré împotriva lui FC Schalke 04, în aprilie 2008.
6. Mats Hummels a ajuns în această seară la cea de-a 500-a apariție în toate competițiile pentru Borussia Dortmund, devenind al doilea jucător din istoria clubului care atinge această bornă, după Michael Zorc (572).
7. Raphina a marcat prima sa dublă pentru Barcelona în toate competițiile (80 de meciuri). El este primul jucător al catalanilor care înscrie două goluri într-un meci eliminatoriu din Champions League, de la Messi, în semifinalele cu Liverpool, în mai 2019.
8. Toate cele 8 echipe din sferturile de finală ale Champion League, ediția 2023-2024, au marcat în manșa tur.
9. Pedri a avut nevoie de 51 de secunde pentru a oferi o pasă de gol, după ce a venit de pe bancă împotriva lui PSG.
10. İlkay Gündoğan și-a creat în această seară mai multe ocazii de gol decât orice alt jucător din Liga Campionilor în ediția 2023/24.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo