Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunțul făcut de Luis de la Fuente, după ce a dus Spania în finala Ligii Națiunilor

Cristian Mihală

Publicat 16/06/2023 la 10:46 GMT+3

Selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, a lăudat prestaţia jucătorilor săi care au învins Italia (2-1), în a doua semifinală a Ligii Naţiunilor la fotbal, desfăşurată joi la Enschede (Olanda), şi care au acum un moral ridicat înaintea finalei cu Croaţia de duminică, transmite EFE

Jesus Navas of Spain, Nicolo Barella of Italy during the UEFA Nations League semifinal match between Spain and Italy at Stadion De Grolsch Vest

Credit imagine: Getty Images

Spania a punctat prin Yeremi Pino (3) şi Joselu (88), în timp ce pentru italieni a marcat Ciro Immobile (11) din penalty.
''Simt satisfacţie şi mândrie. Am jucat un joc de cel mai înalt nivel. Jucătorii au reflectat munca anterioară şi au pus mult talent în serviciul jocului şi asta mă face să mă simt mândru. Sunt fericit pentru o finală grozavă împotriva unui adversar precum Croaţia. Am ajuns cu moralul pe acoperiş. Am fost foarte calm, pana la urma veţi inţelege de ce imi spun omul calm. Eram sigur că treaba era bine făcută. Jucătorii erau dedicaţi, înţelegeau conceptele şi era o chestiune de timp. Nu aveam nicio îndoială cu privire la ceea ce încercam să realizăm. Sper să îmbunătăţim mai mult duminică împotriva unui adversar foarte tare precum Croaţia. Mă preocupă că sunt motivaţi, dar cred în mesajul nostru'', a declarat selecţionerul Spaniei la conferinţa de presă de după meci.

Joselu și Morata, lăudați după Spania - Italia 2-1

De la Fuente a lăudat prestaţia atacanţilor săi Joselu şi Morata: ''Joselu este un câştig de care suntem mulţumiţi. Are o perfomanţă foarte bună la cubul său şi excepţională cu noi, dar nu înseamnă că trebuie să joace din primul minut. Trebuie să profităm de jucătorii pe care îi avem. Fac selecţionata mai competitivă. Am beneficiat şi de munca lui Morata, care şi-a hărţuit adversarii''.
Joselu a jucat doar 3 meciuri pentru Spania, reușind 5 șuturi (4 pe poartă). Dintre acestea, 3 s-au transformat în gol, având o medie de o reușită la fiecare 27 de minute.
Duminică, la Rotterdam, în finală, Spania va înfrunta echipa Croaţiei, care a dispus miercuri seara de Olanda cu 4-2, după prelungiri. Olanda şi Italia se vor întâlni în finala mică.
Spania poate cuceri duminică primul său trofeu la 11 ani după succesul de la EURO 2012.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo