Eurosport
Cavani, propus la Real Madrid! Fostul star al lui PSG ar putea ajunge pe Santiago Bernabeu
De
Publicat 21/09/2020 la 23:11 GMT+3
Edinson Cavani și-a încheiat aventura la PSG la începutul verii, iar acum se află în căutarea unei noi echipe. Potrivit Marca, starul uruguayan le-a fost propus oficialilor de la Real Madrid, iar o decizie finală va fi luată în curând.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Cavani a rămas liber de contract după despărțirea de PSG și caută cu disperare o nouă echipă. Atacantul uruguayan, ajuns la 33 de ani, s-a aflat în discuții atât cu Atletico Madrid, cât și cu Benfica, însă negocierile nu s-au materializat în niciunul dintre cazuri.
Apoi, în presa spaniolă s-a scris că sud-americanul ar fi apelat la o soluție inedită pentru a se asigura că nu rămâne fără club, după încheierea perioadei de transferuri, de pe 6 octombrie. Potrivit Sport.es, Cavani i-ar fi contactat de două ori pe oficialii Barcelonei pentru a deveni înlocuitorul lui Suarez, coechipierul său de la naționala Uruguayului. Din păcate pentru Cavani, răspunsul catalanilor a fost în ambele rânduri negativ.
Acum, Marca anunță că Edinson Cavani a fost propus la Real Madrid, eterna rivală a Barcelonei. "Galacticii" ar putea fi tentați să accepte propunerea, ținând cont că fostul atacant de la PSG ar sosi liber de contract. Singura cheltuială va fi reprezentată de salariul acestuia.
Cavani, propus la Real Madrid, după ce a fost refuzat de Barcelona
Trupa lui Zidane ar putea beneficia de experiența și calitățile sale impresionante. Cavani este un marcator pur-sânge, pe care fanii Realului cu siguranță l-ar primi cu brațele deschise. În presa iberică se zvonește despre un posibil contract pe 2 ani sau o înțelegere pe un singur sezon, cu opțiunea de prelungire pe încă unul.
Cotat la 20 milioane de euro de transfermarkt.com, Edinson Cavani mai are la dispoziție două săptămâni ca să-și găsească echipă. De-a lungul carierei, el a mai evoluat la Danubio (Uruguay), Palermo, Napoli și PSG. La formația pariziană a cunoscut cele mai mari performanțe, reușind să înscrie 200 de goluri în 301 apariții și să cucerească 19 trofee, printre care se numără 6 titluri în Ligue 1.
Cavani a adunat 116 selecții la naționala Uruguayului, reușind să marcheze 50 de goluri. El a pus umărul la cucerirea Copa America, în 2011.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo