Eurosport
Răspunsul lui Carles Puyol pentru Suso după victoria Barcelonei. Cum l-a ironizat catalanul
De
Publicat 04/03/2021 la 08:45 GMT+2
Carles Puyol i-a răspuns lui Suso după ce mijlocașul Sevillei publicase pe Twitter o postare ironică la adresa Barcelonei după meciul tur.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Barcelona a învins-o din nou pe Sevilla, după ce echipa blaugrana a câștigat și în LaLiga, în urmă cu doar 5 zile. Messi&co au reușit două goluri care au trimis meciul în prelungiri, unde catalanii au marcat încă o dată.
După meciul din tur, câștigat de Sevilla cu 2-0, Suso a distribuit pe contul său de Twitter o postare cu declarația lui Pedri, cel care spunea: ”Cred că a fost penalty, nu știu dacă l-a faultat pe Jordi Alba în afara sau în interiorul careului. VAR va decide”.
Suso a distribuit postarea alături de emoji-uri care râd cu lacrimi, semn că îl lua peste picior pe Pedri.
Acum, Puyol i-a răspuns mijlocașului Seville după revenirea spectaculoasă a Barcelonei. Puyol a distribuit la rândul său postarea lui Suso însă i-a transmis: ”Noapte bună!”.
Barcelona, repetiție pentru PSG
Dembele a deschis rapid scorul în minutul 12 cu un șut superb din afara careului direct la vinclu, lăsându-l fără reacție pe Vaclik.
După un final cu Barcelona presând ca la handbal, Sevilla a cedat în ultimul minut și golul lui Pique a trimis meciul în prelungiri, după ce în minutul 92, Fernando fusese eliminat. Braithwaite a închis tabela în minutul 95, în prima repriză de prelungiri.
Calificarea le dă aripi catalanilor înainte de returul din Liga Campionilor, acolo unde însă are de întors un 4-0 contra lui PSG.
Barcelona va juca miercuri, 10 martie, la Paris contra lui PSG, care nu va conta pe Moise Kean, găsit pozitiv la testul de Covid19.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo