Eurosport
Seară istorică pentru Lionel Messi. Argentinianul a înscris golul cu numărul 700 al carierei
De
Publicat 01/07/2020 la 06:31 GMT+3
Lionel Messi a înscris al 700-lea gol al carierei printr-un penalty din a doua repriză a meciului cu Atletico Madrid.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Golgheterul all-time al Barcelonei a ajuns la această bornă istorică printr-un penalty prin care Barcelona a preluat conducerea în minutul 50. Meciul s-a încheiat ulterior la egalitate, 2-2 iar șansele catalanilor la titlu au scăzut semnificativ însă execuția argentinianului a fost sublimă.
Messi ajunsese la 699 de goluri după ce a marcat tot din penalty împotriva celor de la Leganes acum două săptămâni însă argentinianul nu a mai reușit să înscrie în ultimele trei meciuri împotriva celor de la Sevilla, Athletic Bilbao și Celta Vigo pentru ca într-un final să ajungă la această cifră remarcabilă cu Atletico.
Messi, în vârstă de 33 de ani, este golgheterul all time al Barcelonei cu 630 de goluri pentru clubul la care și-a petrecut întreaga carieră în timp ce pentru naționala Argentinei el a marcat de 70 de ori.
Barcelona - Atletico Madrid 2-2
Barcelona a reușit doar un egal, 2-2, cu Atletico Madrid acasă pe Camp Nou iar Real Madrid s-ar putea distanța la patru puncte dacă o va învinge pe Getafe.
Messi nu a sărbătorit prea mult însă după marcarea golului cu nr. 700 pentru că în minutul 64 Atletico a egalat. Tot din penalty evident. Deși au avut loc câteva consultări cu VAR-ul, până la urmă lovitura de la 11m s-a acordat iar Saul a marcat din nou. Mingea a trecut chiar prin degetele lui Ter Stegen dar germanul nu a mai avut ce face.
A urmat apoi o dominare destul de sterilă a Barcelonei pentru tot restul meciului, însă fără ocazii importante. Interesant că Setien a ales să îl introducă pe Griezmann abia în minutul 90 în aceste condiții. Așadar Barcelona se încurcă din nou și îi pune practic titlul pe tavă lui Real Madrid după o partidă destul de nereușită în care Messi&co au jucat lent, previzibil și ineficient.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo