Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Setien, după eșecul cu Real: "Acesta e cel mai frustrant lucru". Mesajul pentru "galactici"

Irina Aldea

Publicat 02/03/2020 la 08:38 GMT+2

Tehnicianul de pe banca Barcelonei a vorbit despre înfrângerea încasată pe Bernabeu și a avut un mesaj pentru rivalii madrileni la conferința de presă de după El Clasico.

Setien

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a învins Barcelona cu scorul de 2-0, goluri marcate de Junior Vinicius şi Mariano. Real Madrid ocupă prima poziţie din La Liga, iar Barcelona se poziţionează pe locul secund. Junior Vinicius a deschis scorul în minutul 71, când a preluat mingea trimisă de Kroos, a avansat în interiorul careului şi a trimis pe colţul scurt, învingându-l pe portarul ter Stegen.
Real Madrid şi-a majorat avantajul, în minutul 90+2, când, după o acţiune individuală, Mariano a trimis un şut precis pe partea dreaptă a porţii lui ter Stegen. În clasamentul din LaLiga, Real Madrid ocupă prima poziţie, cu un total de 56 de puncte, în timp ce Barcelona se află pe locul 2, cu un punct mai puţin. În următoarea rundă din LaLiga, Real Madrid va întâlni Betis, iar Barcelona se va duela cu Real Sociedad.

Ce a spus Setien la conferința de presă

În prima parte am reuşit să facem faţă presiunii pe care au pus-o, dar în repriza a doua nu am mai reușit același lucru. Nu este ușor să te aperi și să ataci în același timp. Sunt câteva momente în meciuri pe care nu poți să le gestionezi, iar lucrurile mărunte fac diferența. Leo (n.r. Messi) este un jucător foarte important. Este adevărat că astăzi nu a putut fi la adevărata lui valoare, dar alți jucători ar fi trebuit să facă pasul în față. Sunt încă multe zile, multe meciuri și multe lucruri care se pot întâmpla. Am avut ocazii, dar nu am reușit să le fructificăm, și asta este cel mai frustrant lucru. Însă trebuie să îi felicităm pe rivalii noștri pentru meciul pe care l-au făcut.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo