Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cazul "Alaba" reloaded! "Real Madrid vrea alt jucător de la Bayern": Serge Gnabry

Cristian Mihală

Actualizat 07/02/2022 la 10:52 GMT+2

Real Madrid este foarte atentă la negocierile dintre Serge Gnabry și Bayern Munchen, privind prelungirea contractului. "Galacticii" visează să îl semneze pe atacantul de bandă în iarna viitoare, odată ce intră în ultimele 6 luni de contract.

David Alaba - Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Serge Gnabry, mijlocașul lui Bayern Munchen, a intrat în ultimele 18 luni de contract, iar clubul german încă nu a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractului, cerințele salariale ale jucătorului fiind unele foarte mari. Germanul cere 15 milioane de euro/an, mult peste ce obișnuiesc nemții să plătească pentru fotbaliștii de top, anunță Sky Germania.
Potrivit as.com, Real Madrid stă la pândă, dorind să profite de o eventuală tergiversare a negocierilor. Dacă Gnabry nu va semna până în iarna viitoare, Florentino Perez intenționează să îi facă o ofertă de nerefuzat în ianuarie 2023, când atacantul de bandă poate semna din postura de jucător intrat în ultimele 6 luni de contract.
"Real Madrid urmărește un alt star al lui Bayern", titrează sursa citată, care susține că nici Barcelona nu ar rămâne impasibilă.
CITEȘTE ȘI:

Un nou caz Alaba pentru Bayern?

Bayern e astfel în fața unui alt caz "Alaba", fotbalist ajuns vara trecută pe Bernabeu, din postura de jucător liber de contract.
Spre deosebire de austriac, Gnabry ar prefera să rămână pe Allianz Arena, dorind să-și prelungească actualul contract până în 2026 sau 2027. Problema e legată de salariu, în contextul în care Bayern a demonstrat că nu e un club care să cedeze sub presiunea jucătorilor.
La finalul săptămânii trecute s-a zvonit că United și Liverpool ar fi și ele gata să facă în iarnă o ofertă pentru neamțul care nu a primit șanse din partea lui Wenger pe când evolua pentru Arsenal.
Serge Gnabry este unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Bayern Munchen. De la venirea sa, în 2018, a înregistrat în tricoul bavarezilor 59 de goluri și 44 de assist-uri în 154 de partide disputate. În acest sezon, Gnabry este al doilea golgheter din cadrul echipei, după Robert Lewandowski, cu 12 goluri marcate în toate competițiile. Alături de clubul german, Gnabry a câștigat trei titluri în Bundesliga, două cupe ale Germaniei, și a reușit să triumfe și în Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo