Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul transfer "galactic" al verii pentru Real Madrid. Fabrizio Romano a anunțat acordul cu Rudiger

Cristian Mihală

Publicat 25/04/2022 la 11:14 GMT+3

Antonio Rudiger, fundașul de 29 de ani al lui Chelsea, a bătut palma cu Real Madrid. Fundașul ajunge gratis, din postura de jucător liber de contract, sub comanda lui Ancelotti. Anunțul a fost făcut de celebrul Fabrizio Romano, jurnalistul italian care e recunoscut pentru faptul că nu dă greș aproape niciodată când anunță o mutare.

Carlo Ancelotti y Florentino Pérez, en la presentación del entrenador italiano como nuevo entrenador del Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

După plecarea lui Varane și Sergio Ramos, Real Madrid a suferit destul de mult în apărare, deși venirea lui Alaba a adus plus-valoare din multe puncte de vedere.
Totuși, Florentino Perez a înțeles că orice accidentare în centrul apărării duce la mari probleme pentru formația blanco, astfel că în ultimele luni i-a făcut un marcaj strâns lui Rudiger, aflat la final de contract cu Chelsea. În cele din urmă, părțile s-au pus de acord, cu toate că apărătorul german a mai avut oferte extrem de tentante de la PSG, Juventus și Bayern Munchen.
Unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume în ultimul an și jumătate, neamțul s-a transformat total sub comanda lui Tuchel, fiind unul dintre principalii artizani ai cuceririi Ligii Campionilor de către Chelsea, sezonul trecut. Anunțul înțelegerii a fost făcut de celebrul Fabrizio Romano, jurnalist ale cărui informații se confirmă în 99,9% din cazuri. Vorbim deocamdată doar de un acord verbal, dar semnarea înțelegerii va fi mai mult ca sigur doar o formalitate.
CITEȘTE ȘI:

Tuchel a confirmat ieri că Rudiger pleacă de la Chelsea

Până când patronul Roman Abramovich a anunțat că va renunța la Chelsea, clubul și neamțul Rudiger nu ajunseseră la un accord privind prelungirea contractului. Chelsea i-a făcut o ofertă în august, anul trecut, dar aceasta nu a fost acceptată. Rudiger este unul dintre cei mai prost plătiți jucători de pe Stamford Bridge, cu 90.000 de lire sterline pe săptămână. Adică aproape de patru ori mai puțin decât belgianul Romelu Lukaku, adus de la Inter Milano pentru un salariu de 340.000 de lire sterline săptămânal.
Dacă nu ar fi existat sancțiunile aplicate patronului rus, probabil clubul londonez ar fi venit cu o ofertă competitivă, dar în aceste condiții nu se mai pune problema. Anunțul a fost făcut chiar de Tuchel, care a anunțat plecarea germanului la finalul victoriei cu West Ham, 1-0.
"Rudiger va pleca pentru că noi nu putem să concurăm (n.r. cu salariul oferit de celelalte cluburi) din cauza sancțiunilor. Dar nu o luăm personal, e decizia lui", a spus Tuchel după victoria lui Chelsea contra lui West Ham.
Până să ajute pe Real Madrid în tentativa de a câștiga un nou trofeu Champions League, Rudiger e așteptat să se recupereze după accidentarea suferită săptămâna trecută și să evolueze în derbyul Manchester United - Chelsea, de joi (ora 21:45, Eurosport 1).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo