Tuchel a confirmat că Rudiger pleacă de la Chelsea. Unde va juca fundașul german, din vară

Thomas Tuchel a confirmat că Antonio Rudiger, cel mai bun fundaș al formației de când germanul a venit pe Stamford Bridge, va părăsi Chelsea în această vară. Germanul e în negocieri avansate cu Real Madrid, dar Juventus, Bayern și PSG speră la rândul lor să îl semneze.

Thomas Tuchel (l.) mit Antonio Rüdiger

Credit imagine: Getty Images

Antonio Rudiger a decis să o părăsescă pe campioana Europei la finalul actualului sezon. Lui Rudiger îi expiră contractual cu Chelsea în acesată vară și va pleca din postura de jucător liber. În vârstă de 29 de ani, Rudiger a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Chelsea în ultimul an și jumătate. A avut o contribuție majoră la câștigarea de către londonezi a Ligii Campionilor sezonul trecut.
Până când patronul Roman Abramovich a anunțat că va renunța la Chelsea, clubul și neamțul Rudiger nu ajunseseră la un accord privind prelungirea contractului. Chelsea i-a făcut o ofertă în august, anul trecut, dar aceasta nu a fost acceptată. Rudiger este unul dintre cei mai prost plătiți jucători de pe Stamford Bridge, cu 90.000 de lire sterline pe săptămână. Adică aproape de patru ori mai puțin decât belgianul Romelu Lukaku, adus de la Inter Milano pentru un salariu de 340.000 de lire sterline săptămânal.
Dacă nu ar fi existat sancțiunile aplicate patronului rus, probabil clubul londonez ar fi venit cu o ofertă competitivă, dar în aceste condiții nu se mai pune problema. Anunțul a fost făcut chiar de Tuchel, care a anunțat plecarea germanului la finalul victoriei cu West Ham, 1-0.
"Rudiger va pleca pentru că noi nu putem să concurăm (n.r. cu salariul oferit de celelalte cluburi) din cauza sancțiunilor. Dar nu o luăm personal, e decizia lui", a spus Tuchel după victoria lui Chelsea contra lui West Ham.
CITEȘTE ȘI:

Rudiger, între Real Madrid, Juventus, PSG și Bayern

Real Madrid, ​​Paris Saint Germain, Juventus și Bayern Munchen sunt dispuse să îi ofere neamțului un salariu de cel puțin 290.000 de lire sterline săptămânal. Manchester United a fost, de asemenea, interesată, însă reprezentanții fundașului au declinat o astfel de variantă, dorind neapărat să evolueze la o formație care evoluează în Champions League.
În această săptămână, presa din Spania a anunțat că Real Madrid ar fi ajuns la un acord cu apărătorul de 29 de ani, dar nimic nu este confirmat încă. Juve a confirmat și ea că vrea să îl transfere, în contextul în care Chiellini a ajuns la 37 de ani și e foarte tentat să plece în MLS. PSG și Bayern vor veni și ele, cel mai probabil, cu o ofertă, dacă e să ne raportăm la ce susțin jurnaliștii din Vest.
Rudiger e în prezent ușor accidentat, ratând partida din această după-amiază, contra lui West Ham. Cel mai probabil fundașul va reveni în lotul lui Tuchel pentru partida de la mijlocul săptămânii viitoare, contra lui Manchester United.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo