Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid, doar remiză pe terenul Osasunei! Atletico rămâne lider în Spania

Cosmin Cioboata

Publicat 10/01/2021 la 00:19 GMT+2

Real Madrid a obținut doar o remiză în deplasarea de la Osasuna, scor 0-0, pe un teren înghețat. Trupa pregătită de Zinedine Zidane a ratat astfel șansa să urce pe primul loc în La Liga.

CA Osasuna gegen Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a avut o misiune dificilă în acestă seară, pe terenul Osasunei. Partida s-a disputat pe un teren înghețat și pe o ninsoare ca în povești, iar jucătorii au avut mari dificultăți în încercarea de a ajunge la poarta adversă.
Singura mare ocazie a primei reprize a fost semnată de Osasuna. Oier a reluat cu capul către poarta lui Courtois, dar goalkeeper-ul Realului s-a aflat la post și a respins salvator. Atacul gazdelor s-a prelungit după intervenția belgianului, dar Casemiro a îndepărtat în cele din urmă pericolul din careul madrilenilor.
Primul șut al Realului s-a produs în minutul 49, când Asensio l-a pus la încercare pe Herrera. Portarul penultimei clasate a plonjat spectaculos și a menținut tabela intactă.

Real Madrid, doar remiză pe terenul Osasunei! Atletico rămâne lider în Spania

Benzema a ieșit la rampă în minutul 61, când a reușit să trimită mingea în plasă, după o pasă oferită de Toni Kroos. Golul a fost însă anulat pe motiv de offside. Istoria s-a repetat în penultimul minut de joc. Benzema a punctat din nou, dar reușita a fost din nou anulată pentru offside.
Duelul dintre Osasuna și Real Madrid s-a încheiat cu un scor alb, în urma căruia formația lui Zidane a ratat șansa să devină lider în La Liga. După 18 etape, "galacticii" se află pe locul 2, la un singur punct sub Atletico. De notat că trupa lui Diego Simeone are 3 meciuri în minus față de rivala Real.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo