Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Povestea unui fost jucător al lui Atletico Madrid, ajuns în arest: "E bolnav, în depresie și are Covid"

Alex Masgras

Publicat 15/02/2022 la 10:52 GMT+2

Nicolas Schiappacasse, fostul jucător al lui Atletico Madrid, se află în acest moment în arest în Uruguay, după ce a fost arestat la finalul lunii ianuarie pentru deținerea unei arme, atunci când se afla în drum spre partida dintre Penarol și National.

Schiappacasse, nuovo acquisto del Parma

Credit imagine: LaPresse

Nicolas Schiappacasse, acum în vârstă de 23 de ani, era considerat un viitor mare star al Uruguayului. La 15 ani semna cu Atletico Madrid, iar la 17 ajungea în Spania. Acum, el aparține de Sassuolo și se află în arest în țara sa natală.
La finalul lunii ianuarie, el a fost arestat în timp ce mergea la partida amicală dintre eternele rivale Penarol și National pentru deținere ilegală de arme. În mașina cu care se deplasa la partidă au fost găsite o armă de foc și muniție, iar toți cei patru oameni din mașină au fost arestați.
În acel moment, Schiappacasse era împrumutat de către clubul italian la Penarol, dar nu făcea parte din lotul echipei pentru meciul cu National, din cauza unei accidentări. La momentul respectiv, Schiappacasse și-ar fi scuzat gestul spunând că era livrare pentru fani, pentru a intra pe stadion, dar nu știa cui ar trebui să îi dea arma, potrivit Marca.
Citește și:

"Avea creierul unui copil de 10 ani și trebuia tratat ca un copil de 10 ani"

Penarol și-ar fi dorit să prelungească împrumutul lui Schiappacasse, dar arestarea sa din luna ianuarie a închis acest subiect. Alberto Barbero, unul dintre oamenii care lucrează la academia lui Atletico Madrid, a vorbit pentru Marca despre talentul fotbalistului din Uruguay, dar și despre modul său de a fi. Un mare talent care, în 2019 era nominalizat pentru premiul Golden Boy alături de jucători precum Rodrygo, Vinicius Jr sau Riqui Puig dar, din cauza comportamentului său, este aproape să își încheie cariera la doar 23 de ani:
"Era rapid, elegant, lovea bine mingea, putea să joace pe mai multe poziții... dar avea creierul unui copil de 10 ani și trebuia tratat ca un copil de 10 ani. Ca să îl motivăm, trebuia să îl provocăm", a spus Barbero pentru Marca.
Acum, Schiappacasse se află în arest preventiv până pe 26 aprilie. Singura persoană care a intrat în contact cu acesta de la reținerea sa este avocata sa, Karen Pinto, care a declarat că fotbalistul a fost depistat cu covid și este în depresie:
"Nicolas este în depresie, este foarte rău. Când va ieși din protocolul Covid și îl vom putea vedea, vom cere asistență medicală pentru această problemă. În acest moment nu știm în ce direcție se merge, dacă se va ajunge la proces sau la o înțelegere", a declarat Karen Pinto pentru sursa mai sus menționată. De asemenea, avocata fotbalistului din Uruguay a ținut să precizeze că Schiappacasse nu a făcut vreo declarație legată de arestarea sa, așa cum a apărut în presă.
În cariera sa, Schiappacasse a jucat la River Plate Montevideo, Atletico Madrid B, Rayo Majadahonda, Parma, Famalicao, Sassuolo și Penarol. Acesta a jucat și 80 de partide pentru naționala Uruguayului la U15, U17 și U20.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo