Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-a împiedicat și Real Madrid. Carlo Ancelotti a avut însă un remarcat după egalul cu Villarreal

Andrei Nicolae

Actualizat 26/09/2021 la 12:30 GMT+3

Real Madrid a terminat 0-0 cu Villarreal în etapa a 7-a din La Liga, dar a rămas lider. Federico Valverde a fost omul care l-a mulțumit deplin pe Carlo Ancelotti.

Real Madrid, Villarreal

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a făcut un pas greșit în etapa a 7-a în La Liga, terminând la egalitate cu Villarreal pe teren propriu, scor 0-0. Acesta a fost și primul joc pentru Los Blancos fără gol marcat, după ce stabilise o medie de peste 3 reușite în primele șase etape.
Chiar și cu acest rezultat, formația lui Carlo Ancelotti a rămas lider. Chiar s-a distanța de Atletico Madrid la 3 puncte, după ce formația lui Diego Simeone a pierdut la Alaves cu 1-0.

S-a împiedicat și Real Madrid. Carlo Ancelotti a avut însă un remarcat după egalul cu Villarreal

În ciuda rezultatului de egalitate, antrenorul italian a fost mulțumit de randamentul echipei și l-a evidențiat pe Federico Valverde.
"Nu a fost cea mai bună zi a noastră, dar măcar am încercat. Villareal ne-a pus multe probleme. A fost vizibil că Modric și Casemiro au avut probleme, dar nu au fost de natură fizică. Din cauza faptului că nu ne-a ieșit pressing-ul au trebuit să alerge mai mult decât de obicei.
Când joci cu Vinicius, Hazard, Asensio, Isco și Benzema, cei doi mijlocași trebuie să muncească mult. Valverde poate juca oriunde, e fantastic", a spus Carlo Ancelotti, conform Marca.
Pentru ambele formații din La Liga urmează acum jocuri în Liga Campionilor. Real Madrid va avea o experiență inedită cu Sheriff Tiraspol. În schimb, Villarreal va avea un super-mcei pe Old Trafford, cu Manchester United, într-o reeditare a finalei Europa League.
Arsenal - Tottenham va fi duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo