Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe, tot mai aproape de Real Madrid?! Ce înseamnă pentru francez transferul lui Messi la PSG

Bianca Dumitru

Publicat 07/08/2021 la 03:30 GMT+3

Toată lumea fotbalului s-a cutremurat joi seară, când Barcelona a anunțat că Messi nu va continua pe Camp Nou. Argentinianul este aproape de a semna cu PSG, iar acest lucru ar putea însemna despărțirea lui Mbappe de parizieni.

Messi y Mbappé

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi nu poate să semneze un nou contract cu Barcelona din cauza fair-play-ului financiar. Mai multe surse din presa internațională, printre care L'Equipe și Telefoot, susțin că negocerile dintre Lionel Messi și PSG sunt deja avansate, iar argentinianul a luat decizia deja de a juca la Paris, fotbalistul fiind așteptat să meargă în Franța în acest weekend pentru a se întâlni cu Nasser al-Khelaifi.
Potrivit presei internaționale, transferul lui Messi pe Parc des Princes ar însemna despărțirea lui Kylian Mbappe de echipa pariziană. Francezul nu crede că ar avea loc într-o echipă din care ar face parte fostul decar al Barcelonei, urmând a le cere șefilor de la PSG să fie lăsat să plece.
Deși Mauricio Pochettino a declarat într-o conferință de presă că semnarea lui Messi nu ar însemna plecarea lui Mbappe, francezii ar putea fi obligați de regula fair-play-ului financiar să renunțe la starul de 22 de ani.
Kylian Mbappe a spus deja în mai multe rânduri că ar vrea să evolueze în tricoul lui Real Madrid, iar mutarea ar putea avea loc în această vară în condițiile în care francezul nu va accepta o prelungire a înțelegerii după transferul lui Messi, iar cei de la PSG nu vor concepe să-l piardă gratis în 2022, când i se încheie contractul.

Cifrele contractului propus de PSG lui Messi

Lionel Messi ar putea semna contractul cu PSG în acest weekend. Jurnalistul Mohamed Bouhafsi, apropiat al clubului parizian, a postat un mesaj pe contul său de Twitter în care a informat că argentinianului i s-a propus o înțelegere pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Conform presei din Franța, PSG i-ar oferi un salariu cuprins între 35 și 40 de milioane de euro pe an, sumă la care se adaugă bonusuri de performanță și drepturi de imagine.
Potrivit unui anunț al lui Khalifa bin Hamad Al Thani, fratele Emirului din Qatar, Messi va fi prezentat oficial ca jucător al lui PSG marți, 10 august, la Turnul Eiffel, acolo unde clubul va organiza un eveniment special în cinstea acestui transfer.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo