Eurosport
PSG are antrenor până în 2023! Anunțul de ultimă oră făcut de francezi
De
Publicat 23/07/2021 la 20:02 GMT+3
Mauricio Pochettino rămâne la PSG. Clubul francez a făcut marele anunț vineri seară în ceea ce privește viitorul antrenorului.
Mauricio Pochettino took over at PSG in January
Credit imagine: Getty Images
Venit pe banca lui PSG în ianuarie 2021, Mauricio Pochettino va fi antrenorul lui PSG până în 2023.
Pochettino, la PSG până în 2023!
Francezii au anunțat vineri seara că Mauricio Pochettino și-a prelungit contractul cu PSG până în 2023.
"Paris Saint-Germain este încântată să anunțe că Mauricio Pochettino și staff-ul său sunt acum legați de clubul din capitală până la 30 iunie 2023.
Ajuns ca antrenor la 2 ianuarie 2021, Mauricio Pochettino este o figură istorică a Parisului Saint-Germain, care a purtat culorile din 2001 până în 2003 și în special banderola de căpitan.", a anunțat PSG.
Pochettino a oferit și o declarație pentru site-ul clubului după ce a semnat prelungirea înțelegerii.
"Sunt foarte fericit și la fel și staff-ul meu. Este foarte important pentru noi să simțim sprijinul și încrederea clubului și vom face totul pentru a-i face pe suporteri mândri de noi. Acesta este motivul pentru care sperăm să ne putem atinge obiectivele împreună. Acum 20 de ani, eram căpitan aici și astăzi sunt antrenorul acestei echipe. Este un vis devenit realitate.", a declarat antrenorul.
Președintele lui PSG a vorbit și el despre Pochettino și prelungirea contractului.
"Ne bucurăm că Mauricio își continuă aventura în familia Paris Saint-Germain. Fiind el însuși căpitanul echipei în urmă cu 20 de ani, el împărtășește valorile, ambiția și viziunea clubului pentru viitor. Cu Mauricio alături, suntem încântați și încrezători în ceea ce ne rezervă viitorul.", a spus Nasser Al-Khelaïfi.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo