Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reacția fotbaliștilor de la PSG după zvonurile privind transferul lui Messi! "Cea mai bună echipă din istorie"

Bianca Dumitru

Publicat 08/08/2021 la 11:39 GMT+3

Lionel Messi este foarte aproape de a semna cu PSG. În timp ce jucătorii Barcelonei s-au arătat întristați de plecarea argentinianului, cei de la Paris sunt extrem de bucuroși de sosirea lui Messi pe Parc des Princes, fiind convinși că nimeni nu va putea să le mai pună probleme.

PSG against Wolfsburg / Friendly

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi se va despărți astăzi oficial de Barcelona, în cadrul unei conferințe de presă în care va vorbi despre plecarea de pe Camp Nou după 20 de ani. Argentinianul este așteptat să semneze cu PSG, cel mai probabil urmând a fi prezentat pe 10 august.
Dacă jucătorii Barcelonei s-au arătat întristați de vestea plecării lui Messi, cei de la PSG sunt încântați că îl vor avea în echipă pe unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii. Potrivit jurnaliștilor de la Le Parisien, reacția lotului fostei campioane a Franței a fost una entuziastă.
"Vom avea cea mai bună echipă din istorie, e clar! Nebunie!" Acesta este mesajul care s-a auzit în vestiarul lui PSG, echipă care după transferurile din această vară ar putea alinia un prim 11 format din jucători ale căror salarii i-ar costa pe șefii clubului peste 180 de milioane de euro anual.
PSG

Messi ar putea prezentat la PSG pe 10 august

Presa din Franța notează că Messi a ajuns deja la un acord cu oficialii de pe Parc des Princes, care ar fi închiriat Turnul Eiffel pentru data de 10 august. Jurnaliștii speculează că atunci ar urma să aibă loc prezentarea argentinianului la PSG, ținând cont că ultima dată când clubul a închiriat faimoasa construcție din Paris a fost în 2017, în momentul transferului lui Neymar de la Barcelona.
Potrivit L’Equipe, Messi s-a înțeles deja cu vicecampioana Franței. Argentinianul în vârstă de 34 de ani va semna un contract pe doi ani cu gruparea din Paris, cu opțiunea de prelungire pentru încă un an. De asemenea, Messi va câștiga aproximativ 40 de milioane de euro pe sezon la noua sa echipă.
Program Premier League, etapa 1, 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo