"El ar trebui să fie liderul echipei! E de neînlocuit!" Verdictul lui Anelka despre rivalitatea din atacul lui PSG

Vestiarul lui PSG stă pe un butoi cu pulbere din cauza neînțelegerilor dintre Mbappe, Neymar și Messi. Nicolas Anelka a analizat ceea ce se întâmplă pe Parc des Princes și a vorbit despre cine ar trebui să fie liderul echipei, dar și despre relația dintre Messi și Pochettino.

Neymar, Kylian Mbappé et Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Situația delicată din vestiarul celor de la PSG, unde Kylian Mbappe, Neymar și Lionel Messi se luptă pentru supremație, este pe buzele tuturor. Conflictul ar putea izbucni în orice moment, mai ales că starul francez din atacul lui Pochettino și-a exprimat deja primele nemulțumiri la adresa lui Neymar, relația dintre cei doi degradându-se odată cu transferul lui Messi pe Parc des Princes.
Nicolas Anelka a comentat ceea ce se întâmplă la echipă. Fostul fotbalist, care a evoluat în trecut la Arsenal, Real Madrid și PSG, a explicat pentru Le Parisien cum s-ar putea rezolva situația și cine ar trebui să comande în echipa lui Pochettino.
"Mbappe trebuie să fie liderul atacului celor de la PSG pentru că este numărul 1. Messi a fost nr. 1 la Barcelona, dar acum trebuie să-l servească pe Mbappe. El este aici de cinci ani și Messi trebuie să respecte lucrul ăsta.
Mbappe este de neînlocuit în echipa lui Pochettino, are cea mai bună viteză din lume și PSG trebuie să facă totul pentru a-l convinge să rămână. Dar cred că a decis deja. Vrea mai mult și e normal să fie așa. Dacă ar fi jucat în ultimele 3 sezoane în Anglia sau Spania, ar fi câștigat deja Balonul de Aur. Dacă alege să plece, va trebui să-i mulțumim pentru tot ce a făcut aici", a declarat Anelka, citat de Marca.

"Fotbalul nu este doar despre vedete"

Fostul fotbalist a vorbit și despre relația lui Lionel Messi cu Mauricio Pochettino. Anelka este de părere că fostul star al Barcelonei nu-l va ierta foarte ușor pe antrenorul său pentru faptul că l-a scos de pe teren în minutul 75 al partidei cu Olympique Lyon.
"Avându-l pe Messi în echipă ar trebui să însemne că PSG i-a depășit pe ceilalți. E un club pe care acum toată lumea îl iubește, dar îi lipsește un titlu european. Și acest lucru pune o presiune foarte mare asupra echipei deoarece toată lumea crede că, datorită transferului lui Messi, echipa va câștiga Champions League. Dar fotbalul nu este doar despre vedete...
Nu poți scoate de pe teren un Balon de Aur care încă nu a marcat. Messi nu va uita decizia lui Pochettino și va fi dificil să se refacă relația bună dintre ei. Nu te poți înțelege cu Messi dacă faci așa ceva", a adăugat Nicolas Anelka.
Lionel Messi, accidentat în ultimele două partide din Ligue 1 ale celor de la PSG, este așteptat să revină pe teren în această seară, când francezii primesc vizita celor de la Manchester City, de la ora 22:00, într-o partidă din a doua etapă a grupelor Champions League.
picture

Program Premier League etapa 7 - Eurosport 1

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo