PSG, încercare disperată de a-l întoarce din drum pe Mbappe! Ce ofertă i-a făcut

As anunță că PSG încearcă să îl convingă pe Kylian Mbappe să semneze prelungirea contractului, dar ultima ofertă a lui Al Khelaifi nu este una competitivă. Pentru francezul de 25 de ani nu ar conta oricum foarte mult câți bani pune la bătaie actualul club, dorind o nouă provocare, unde să aibă șanse reale să câștige Liga Campionilor și Balonul de Aur.

Kylian Mbappé

Credit imagine: Getty Images

După ce în urmă cu doi ani Al Khelaifi a reușit să îl convingă pe Mbappe pe ultima sută de metri să prelungească cu PSG, deși atacantul din Hexagon îi promisese lui Real Madrid că va ajunge pe Bernabeu, oficialul campioanei Franței speră la o nouă minune.
Cotidianul spaniol As susține că șefii clubului de pe Parc des Princes au venit cu o nouă ofertă de înnoire a contractului scadent în vară, în valoare de 136 milioane de lire (160 de milioane de euro) pentru doi ani.
Chiar dacă la o primă vedere suma pusă la bătaie e una uriașă, oferta nu e una care să îl tenteze în vreun fel pe golgheterul Ligue 1. Asta pentru că Real Madrid i-a promis 100 de milioane de euro la semnătură și un contract în valoare de 30 de milioane de euro/an. În plus, francezul va rămâne cu 60% din drepturile sale de imagine.
Ca atare, PSG nu are în prezent argumente solide nici măcar financiar cu care să îl întoarcă pe Mbappe din drum. În plus, francezul nu e atât de interesat acum de aspectul financiar, dorind să meargă la o formație unde să cucerească trofee importante - Champions League e marele său vis -, dar și Balonul de Aur.
E de așteptat ca francezii să supraliciteze în lunile următoare, dar e puțin probabil ca Mbappe să mai fie convins încă o dată să prelungească înțelegerea cu o formație care ajunge episodic în fazele finale din UCL.

Francezii au anunțat deja că Mbappe a bătut palma cu Real Madrid

Kylian Mbappe se află în ultimele luni de contract cu PSG, iar această situație a fost dezbătută intens de presa internațională, care a speculat mult în ultima vreme cu privire la viitorul fotbalistului.
Săptămâna trecută, jurnaliștii de la ziarul de casă al campioanei Franței au făcut anunțul pe care îl așteptau toți fanii "galacticilor". "Kylian Mbappe a ales-o pe Real Madrid!", au scris cei de la Le Parisien, care au precizat că atacantul s-ar fi înțeles cu președintele clubului blanco, urmând a pleca la vară de pe Parc des Princes.
"Inevitabilul se va produce. Cea mai mare vedetă a fotbalului francez se va alătura celui mai mare club din lume în următorul sezon. În același timp, la Madrid domnește optimismul. În culise se poartă negocieri pentru stabilirea celui mai mare contract din vestiar, pentru căpitanul Franței.
Atacantul încearcă să își păstreze secretă decizia luată, gândindu-se la momentul potrivit pentru a face anunțul. Pe 14 februarie, PSG are meci acasă cu Real Sociedad, în încercarea de a se califica în sferturile de finală ale Champions League. Nimeni nu se îndoiește: Mbappe va da totul pentru câștiga toate trofeele posibile în acest sezon", au scris francezii.
Informația a fost preluată rapid și de cei de la Marca, spaniolii notând și că oficialii lui PSG sunt tot mai pesimiști și consideră că "bătălia este pierdută", mai ales pentru că fotbalistul nu a părut deloc interesat de a negocia cu francezii o prelungire de contract.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo