Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lionel Messi, înapoi pe Camp Nou! Planul pe care îl are președintele lui Inter Miami

Romeo Ene

Publicat 29/07/2023 la 18:15 GMT+3

Lionel Messi a părăsit-o pe Barcelona în urmă cu doi ani, întrucât catalanii nu l-au mai putut păstra din cauza problemelor financiare, iar starul argentinian nu a mai ajuns pe Camp Nou din acel moment.

Messi

Credit imagine: AFP

După două sezoane petrecute la PSG, Messi a ales o destinație surprinzătoare, Inter Miami, clubul lui David Beckham. Totuși, conducătorii americanilor susțin ideea ca Messi să revină pe Camp Nou, dar nu ca jucător al Barcelonei.
Președintele catalanilor, Joan Laporta, își dorește să organizeze un eveniment pe Camp Nou prin care Lionel Messi să fie aclamat de fanii Barcelonei. Inter Miami va contribui la acest proiect și îl va ajuta pe Laporta să-și îndeplinească obiectivul.
Președintele lui Inter Miami, Jorge Mas, susține ideea unui meci amical în care Messi să revină pe Camp Nou atunci când arena, aflată în construcție, va fi gata. Rămâne de văzut sub ce formă va avea loc această partidă amicală.
"Nu știu dacă vom organiza un amical sau ceva cu privire la retragerea lui Messi din fotbal, dar suntem siguri de un lucru. Atunci când Camp Nou se va redeschide, vrem ca Messi să-i reîntâlnească pe fani", a precizat Jorge Mas, unul dintre președinții de la Inter Miami, conform Tuttomercatoweb.

Cu ce a comparat Beckham venirea lui Messi la Inter Miami

Lionel Messi a semnat în această vară cu Inter Miami, echipa lui David Beckham, iar acesta a explicat trăirile pe care le-a avut atunci când a aflat că mutarea se va realiza, iar un jucător precum Messi va evolua pentru formația sa.
CITEȘTE ȘI:
Patronul lui Inter Miami a vorbit pentru The Athletic, citat de Marca, despre transferul lui Messi și a recunoscut faptul că mutarea i-a oferit aceeași adrenalină precum o simțea în momentele în care arene precum Old Trafford sau Wembley îi scandau numele.
Starul argentinian a semnat până în 2025 cu Inter Miami și a avut deja un debut excelent, cu trei goluri și un assist în două partide. "Întotdeauna m-am gândit să-l aduc pe Messi. Nu există jucător mai bun decât el. Totul a prins contur în timpul unei discuții cu partenerii mei, Jose și Jorge Mas, în timp ce serveam un pahar de vin", a precizat Beckham, în interviul acordat pentru The Athletic.
El a menționat faptul că primul contact cu mediul lui Messi l-a avut în 2019, atunci când a avut o întâlnire secretă cu tatăl său, pentru a-i spune că "încă e devreme, dar ne-ar plăcea să-l vedem pe Leo la Miami". Beckham a luat o decizie similară precum cea luată de Messi. El a plecat în MLS în 2007, la vârsta de 32 de ani, de la Real Madrid.
Toată lumea i-a spus faptul că își asumă un risc, iar MLS nu este un campionat pentru el. Chiar și așa, Beckham nu a ascultat opinia celor din jur și a semnat cu Los Angeles Galaxy. El este de părere că traiectoria carierei sale l-a influențat si pe Messi, care s-a decis să facă pasul spre MLS.
"Am fost în Japonia cu familia și m-am trezit la 5 dimineața pentru că telefonul meu nu înceta să vibreze. Victoria mi-a spus: "Oprește telefonul! Mi-am pus ochelarii și i-am zis: Vine Leo! Mi se face pielea de găină când vorbesc despre asta", a adăugat Beckham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo