Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Luis Suarez are coronavirus! Atacantul uruguayan ratează duelul din weekend cu Barcelona

Irina Aldea

Publicat 16/11/2020 la 22:39 GMT+2

Luis Suarez era fără doar și poate nerăbdător să-și întâlnească în weekend fosta echipă, pe Barcelona, însă pandemia de coronavirus nu-i dă voie.

Luis Suarez

Credit imagine: Getty Images

Mundo Deportivo a anunțat în această seară faptul că Luis Suarez a fost testat pozitiv cu coronavirus. Atacantul uruguayan a aflat că are coronavirus înaintea confruntării din preliminariile Cupei Mondiale din America de Sud cu Brazilia. Fostbalistul în vârstă de 33 de ani urma să-și întâlnească fosta echipă, pe Barcelona, în acest weekend, în cadrul unui super duel din La Liga, Atletico Madrid – Barcelona, meci programat sâmbătă pe Wanda Metropolitano.
În orice caz, Suarez declara în urmă cu câteva zile că este nerbădător să încerce să câștige titlul în Spania cu Atletico Madrid: "Campionatul este foarte strâns. Cine va face cele mai puține greșeli în startul competiției poate avea câștig de cauză la final. La Barcelona am învățat că începutul unei stagiuni este crucial. Dacă începi sezonul ezitant și pierzi foarte multe puncte, va fi foarte dificil să ții pasul cu cei din fruntea clasamentului. Dacă vrem să câștigăm campionatul, trebuie să fim puternici și convingători încă de la început", a declarat Suarez pentru Marca.

SUAREZ, CONVINS CĂ BARCELONA SE VA REDRESA

Vârful uruguayan a adăugat că fosta sa formația va depăși cu siguranță această perioadă complicată: "Barcelona trece printr-un moment dificil, dar știm că se vor lupta la titlu până în ultima etapă. Dacă vom crede în continuare în forțele noastre și vom menține această formă bună, avem toate șansele să câștigăm campionatul", a remarcat Suarez.
Suarez a marcat 5 goluri pentru Atletico de la transferul său din luna septembrie. Celălat atacant din echipa lui Simeone, Joao Felix, a punctat și el tot în 5 rânduri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo