Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O nouă echipă din Anglia, în pericol să fie depunctată. Decizie bizară luată de Premier League

Andrei Nicolae

Publicat 21/03/2024 la 23:20 GMT+2

Încâlcarea fair-play-ului financiar a devenit o problemă pentru din ce în ce mai multe echipe din Albion. După ce Everton și Nottingham Forest au fost depunctate de către Premier League, acum forul primului eșalon a lansat o acuzație către Leicester City, grupare care nici măcar nu mai evoluează în cea mai tare ligă din Anglia.

Victor Kristiansen of Leicester City is challenged by Harrison Reed of Fulham during the Premier League match between Fulham FC and Leicester City at Craven Cottage on May 08, 2023 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Leicester City a fost acuzată de către Premier League pentru încâlcarea unor reguli privind profitul și sustenabilitatea, care se încadrează în regulamentul fair-play-ului financiar, potrivit Sport Bible. De asemenea, liderul din Championship a fost luat în colimator pentru că nu a reușit să înregistreze bilanțurile financiare auditate din ultimele trei sezoane petrecute în Premier League.
În urma acestor capete de acuzații, echipa "vulpilor" poate fi depunctată, în cazul în care dovezile respective se dovedesc a fi reale. În plus, formația ce a retrogradat anul trecut în Championship se află sub investigația Ligii de Fotbal din Anglia, în urma unei alte anchete financiare.
Citește și:

Leicester City, acuzat și el de încălcarea fair-play-ului financiar de către Premier League.

Decizia luată de Premier League pare a fi una destul de bizară, ținând cont că în acest moment Leicester City nici măcar nu mai evoluează în primul eșalon, iar acuzațiile lansate de forul englez vin la mai bine de 8 luni de când "vulpile" au căzut în Championship.
Acest aspect a fost punctat și de club în comunicatul emis în urmă cu puțin timp după ce decizia Premier League a fost făcută publică.
"Leicester City este surprinsă de acțiunile luate de Premier League astăzi. Clubul este extrem de dezamăgit că Premier League a ales să o acuze pe LCFC acum, în ciuda eforturilor echipei de a discuta constructiv cu Premier League în privința lucrurilor care sunt subiectul acestei acuzații, chiar dacă LCFC nu mai este un club din Premier League", este o parte din comunicatul emis de clubul din liga a doua.
Alte două cluburi care au fost acuzate pentru încălcarea fair-play-ului financiar au mai fost Nottingham Forest, care a fost depunctată recent cu 4 puncte, iar cealaltă Everton, care a fost depunctată inițial cu 10, după care sancțiunea a fost redusă la 6.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo