Eurosport
Premier League 2021/22: Arsenal | Un nou sezon în afara Big 4?
De
Publicat 30/07/2021 la 13:03 GMT+3
Arsenal este într-o perioadă mai puțin bună de căteva sezoane. De la plecarea lui Wenger, Arsenal nu a mai pătruns în Big 4, lucru pe care fanii nu îl acceptă deloc. Londonezii sunt o echipă de tradiție, iar lipsa din UEFA Champions League nu este ceva normal pentru aceștia.
Arsenal muss sein USA-Trainingslager absagen
Credit imagine: SID
Articol scris de Alex Iuga
După un sezon precedent în care au ratat toate obiectivele, tunarii nu vor participa în cupele europene, pentru prima dată în secolul 21. Tunarii au terminat abia pe locul 8, la 1 punct în spatele rivalilor din nordul Londrei, Tottenham.
Lot de jucători, antrenor și transferuri
Mikel Arteta continuă să primească încredere din partea conducerii, dar din păcate pentru el, lotul nu îl prea ajută. Fostul secund a lui Pep Guardiola nu beneficiază de un lot cu care să se bată pentru Big 4, însă s-ar putea ca prezența fanilor în tribune în acest sezon să o ajute pe Arsenal, să o împingă de la spate. Va fi un nou sezon dificil pentru tunari, dar este de asemenea și o șansă pentru ei să demonstreze că încă sunt o echipă de top a Angliei.
Pe piața transferurilor, Arsenal nu s-a mișcat rău până acum. Nu mai sunt transferurile cu renume de acum câtiva ani, dar cei 2 jucători aduși, plus 2 jucători reveniți după împrumuturi o pot ajuta mult pe Arsenal în acest sezon. După împrumuturi au revenit Sead Kolasinac, care probabil va fi rezerva lui Kieran Tierney în acest sezon și Lucas Torreira, revenit după un sezon în care a cucerit titlul în Spania cu Atletico Madrid. Pe lângă cei doi, au mai venit la echipă Nuno Tavares, un fundaș stânga care a impresionat la Benfica, plus Albert Sambi Lokonga, un mijlocaș central venit din Belgia de la Anderlecht pentru aproape 20 de milioane de euro.
La capitolul plecări, Arsenal a cedat doar 4 jucători, atâția câți au și venit, fiind un echilibru din acest punct de vedere. Lui David Luiz I-a expirat contractul, însă acesta nu era o piesă de bază în echipa lui Arteta. Al treilea portar din lot, Dejan Iliev a plecat în Slovacia la Sered, iar Matteo Guendouzi și William Saliba, 2 jucători foarte talentați au plecat împrumut un sezon la Marseille.
Pe lângă acești jucători care au părăsit gruparea de pe Emirates, mai sunt zvonuri referitoare la eventuale plecări, unele foarte aproape de a fi finalizate în acest moment:
Dacă la capitolul plecări Arsenal nu va mai pierde mulți jucători, lotul ar arăta foarte bine și fără alte achiziții, însă este greu de crezut că în acest mercato, tunarii nu vor mai aduce pe nimeni. Lista lui Arteta este destul de complexă, însă este foarte greu să convingi pe cineva să vină, Arsenal neparticipând în Cupele Europene în acest sezon. Vom împărți această listă în două. Prima parte va fi cu jucători care au șanse mari să ajungă pe Emirates, și una cu jucători care deocamdată sunt doar menționați de Arteta:
Lotul provizoriu pentru acest sezon nu arată foarte rău, însă oricând e loc de mai bine. Momentan Arsenal are un lot de 27 de jucători, cu o medie de vârstă destul de scăzută, 25.8 ani:
Doar 2 trofee de la plecarea lui Arsene Wenger
La finalul sezonului 2017/2018 au apărut primele probleme la Arsenal, cu Arsene Wenger ca antrenor. Înainte de sezonul următor, Wenger a fost înlocuit, considerându-se că el este problema. Au trecut 3 sezoane de atunci, iar Arsenal este într-o cădere continuă, reușind să câștige doar 2 trofee, FA Cup și Supercupa Angliei. Este clar că există o problemă mai mare la club, însă nu e nimic concret. Arsenal, într-un fel, este în situația pe care o are și Manchester United, care, de când a plecat Ferguson, nu a mai câștigat nici un titlu în Premier League.
Arsenal este echipa care va deschide noul sezon de Premier League, pe terenul debutantei pe prima scenă a fotbalului englez, Brentford, un meci destul de complicat pentru tunari, care sezonul trecut au pierdut multe puncte cu echipele considerate mai slab cotate. După meciul de la Brentford, urmează două meciuri de foc. Pe 22 august pe teren propriu cu Chelsea, iar pe 28 o deplasare pe Etihad, pentru meciul cu Manchester City. În etapa a 4-a, Arsenal va juca cu o altă nou-promovată, Norwich City, o echipă care s-a întărit pentru noul sezon cu câțiva jucători de calitate.
Va fi un debut de sezon foarte greu pentru Arteta. Arsenal ar putea să iasă cel puțin cu 6 puncte din aceste 4 meciuri, însă ar fi cam puțin pentru o echipă care și-a anunțat candidatura pentru un loc de Cupe Europene la finele sezonului.
Noul sezon din Premier League se va vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo