Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsenal ar fi fost scoasă la vânzare! Suma cerută de Stan Kroenke

Cosmin Cioboata

Publicat 02/05/2021 la 09:30 GMT+3

Vânzarea lui Arsenal rămâne unul dintre cele mai discutate subiecte din fotbalul englez, la ora actuală. La numai câteva zile după ce patronul Stan Kroenke anunța că nu va renunța la club, presa britanică a aflat că lucrurile stau complet diferit.

Fanii lui Arsenal îi cer să plece patronului Stan Kroenke

Credit imagine: Twitter

Fanii lui Arsenal s-au săturat de managementul defectuos al lui Stan Kroenke, omul care a preluat în totalitate conducerea clubului în 2018.
Suporterii londonezi îi cer lui Kroenke să vândă echipa, iar în spațiul public a apărut un potențial cumpărător. Daniel Ek, CEO-ul rețelei de streaming audio Spotify, a anunțat că își dorește să cumpere Arsenal:
"De mic copil am ținut cu Arsenal. Dacă KSE va decide să vândă clubul, aș fi bucuros să accept această provocare.", a fost mesajul lui Daniel Ek, pe contul de Twitter.
Ulterior, Daily Mail a aflat că trei jucători legendari ai lui Arsenal îl vor susține pe Daniel Ek: Thierry Henry, Patrick Vieira și Dennis Bergkamp

Arsenal ar fi fost scoasă la vânzare! Suma cerută de Stan Kroenke

Totuși, primul răspuns primit de Ek nu a fost unul încurajator. Stan Kroenke, prin intermediul companiei sale, Kroenke Sports Enterprises (KSE), a anunțat în urmă cu câteva zile că nu va ceda clubul:
"În ultimele zile am observat anumite zvonuri legate de vânzarea clubului Arsenal. Rămânem 100% dedicați lui Arsenal, nu vom vinde vreo parte a clubului, nu am primit vreo ofertă și nu vom da curs vreunei oferte.
Ambiția noastră este ca Arsenal să lupte pentru cele mai importante trofee, iar atenția rămâne îndreptată către îmbunătățirea competitivității noastre pe teren, pentru a ne îndeplini obiectivele.", a anunțat KSE.
În ciuda comunicatului emis de KSE, se pare că situația de pe Emirates este diferită. Potrivit Daily Mail, între timp Arsenal ar fi fost scoasă la vânzare. Jurnaliștii britanici anunță că Kroenke ar fi dispus să cedeze clubul londonez în schimbul unei sume de aproximativ 1,7 miliarde de lire (1,9 miliarde de euro).
Aceeași sumă a mai fost solicitată și în trecut de conducătorii "tunari", atunci când miliardarii Alisher Usmanov și Aliko Dangote au fost interesați de preluarea lui Arsenal.
Potrivit presei din Anglia, Daniel Ek deține bugetul necesar pentru a duce la bun sfârșit tranzacția. Recent s-a scris că miliardarul suedez ar fi pus pe masă o ofertă de 1,8 miliarde de euro.

Cine este Daniel Ek, miliardarul care vrea să cumpere Arsenal

Daniel Ek este un antreprenor miliardar, din Stockholm, implicat în industria IT. Omul de afaceri suedez este cunoscut în principal pentru crearea brandului Spotify. Ek este co-fondatorul și CEO-ul rețelei de streaming audio, care are 190 milioane de utilizatori, iar numai în 2020 a înregistrat venituri de peste 7 miliarde de dolari.
Potrivit Forbes, Daniel Ek are o avere estimată la 4,7 miliarde de dolari.
Arsenal va juca astăzi pe terenul lui Newcastle (ora 16:00), în etapa a 34-a din Premier League. Meciul de pe St. James' Park va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo