Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Abramovich și Tuchel se mișcă mai repede decât oricine! Super-transferul pe care îl fac în iarnă

Cristian Mihală

Actualizat 22/10/2021 la 11:39 GMT+3

Karim Adeyemi are șanse mari să îmbrace din iarnă tricoul lui Chelsea. Vârful de 19 ani al lui Salzburg a devenit prioritate "0" pentru formația lui Tuchel, anunță presa din Spania și Anglia.

Thomas Tuchel and Roman Abramovich

Credit imagine: Getty Images

Liverpool, Bayern Munchen, Dortmund și Barcelona se înscriseseră deja în cursa pentru noul puști minune al fotbalului mondial. Adeyemi evoluează perfect pentru Salzburg, fosta formație a lui Haaland, având 12 goluri și două assisturi în cele 17 partide jucate pentru club, în acest sezon. Evoluțiile perfecte l-au determinat pe Hansi Flick să îl cheme la naționala mare a Germaniei, iar viitorul puștiului pare unul glorios.
Se părea că din vara lui 2022 vom asista la o bătălie pe muchie de cuțit pentru semnătura lui, însă Chelsea e decisă să se miște mai repede decât oricine și să își asigure semnătura vârfului încă din această iarnă.
Partida cu Malmo, din Champions League, a arătat greșelile făcute de conducerea formației de pe Stamford Bridge în vară, când s-a renunțat prea ușor la Giroud și Batshuayi. Astfel, acum Tuchel se bazează în ofensivă doar pe Lukaku și Werner, iar ambii s-au accidentat în disputa de la mijlocul acestei săptămâni. Ca atare, "Regina Europei" va trebui să improvizeze în următoarele meciuri (se estimează că ambii atacanți vor fi apți abia după pauza internațională), cu Havertz "9" fals.
Să câștigi titlu în Premier League și să te bați pentru a-ți apăra trofeul Champions League e imposibil în atare condiții, orice accidentare a lui Lukaku fiind extrem de greu de suplinit. În consecință, Tuchel și Abramovich au avut un video call în care au discutat despre necesitatea aducerii unui vârf în iarnă, iar Karim Adeyemi e alesul.
Salzburg se așteaptă să primească 40 de milioane de euro în schimbul puștiului de 19 ani, o sumă considerată mai mult decât acceptabilă de Chelsea, judecând după vârsta și potențialul atacantului.
Adeyemi pare exact tipul de jucător pe care Tuchel îl apreciază în mod deosebit: foarte rapid, mobil, care poate evolua pe mai multe posturi (atât ca număr "9", dar și în benzi sau ca al doilea vârf).
CITEȘTE ȘI:

Chelsea a fost aproape să îl ia pe Adeyemi în 2018

Nu este prima încercare a lui Chelsea de a-l semna pe talentatul puști cu origini române (mama sa este din Brașov).
În 2018, "albaștrii" au fost foarte interesați de puștiul care atunci avea doar 16 ani, așa cum a dezvăluit de curând Manfred Schwabl, fost mare internațional german și oficial al lui SpVgg Unterhaching, fosta echipă a lui Adeyemi.
"Am avut mereu o relație apropiat cu familia lui Karim. Chelsea l-a vrut în 2018, așa că am mers împreună cu el și tatăl său la Londra. A fost o experiență utilă pentru Adeyemi, chiar s-a antrenat cu o grupă de juniori ai lui Chelsea. Dar părinții lui au considerat că să meargă în Anglia la doar 16 ani e prea mult. Au preferat să îl țină aproape, să se ocupe atent de evoluția lui", a dezvăluit Manfred Schwabl, citat de Mirror.
Chelsea joacă în această etapă de Premier League contra lui Norwich, într-o partidă ce poate fi urmărită pe Eurosport 1 sâmbătă, de la 14:30.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul etapei a 9-a din Premier League - Transmisiuni Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo