Analiză tactică | Cum a câștigat Arteta primul meci pe banca lui Arsenal

Misiunea sa se anunța una dificilă înainte de startul partidei, „diavolii” fiind neînvinși în acest sezon în fața echipelor din încă numitul „big 6”. Pe teren însă această statistică nu a ajutat-o prea tare pe Manchester United, care nu a reușit să ridice în niciun moment problema învingătoarei din acest meci.

Arsenal a început tot în 4-2-3-1, de această dată făcându-și loc printre titulari și Pepe, cel mai scump transfer din istoria „tunarilor”.

Atunci când adversarul se afla în posesie, cei de la Arsenal se așezau într-un 4-4-2, cu Ozil și Lacazette cei mai avansați oameni, în timp ce Pepe și Aubameyang coborau în linia lui Torreira și Xhaka.

United, precum în partida precedentă cu Burnley, a început tot într-un 4-2-3-1, cu Fred și Matic în fața liniei fundașilor și cu Martial cel mai avansat om.

Așa cum am semnalat și în precedentele analize, o mare problemă în jocul lui Arsenal în ultima perioadă a fost lipsa unei structuri defensvie compacte. În multe faze de joc, echipa „tunarilor” era una „lungă”, cu spații între linii care permiteau adversarilor să primească liberi și cu o linie defensivă temătoare, care rămânea prea în spate.

Aceste elemente negative par să se amelioreze odată cu venirea lui Mikel Arteta, Arsenal fiind o formație bine așezată în teren pentru mult mai multe momente de joc decât înainte. Acest lucru a putut fi observat și în partida cu Chelsea în ciuda înfrângerii, dar mai ales aseară în fața celor de la Man. United

.

Priviți cum Arsenal „a betonat” în primă fază zona centrală și a direcționat „balonul” către tușă, apoi și-a mutat 6 jucători în acea parte de teren, cu un marcaj om la om și a blocat astfel construcția elevilor lui OGS. Pentru că nu puteau construi cu mingea jos, aceștia au ieșit de multe ori, mai ales în prima repriză, cu pasă lungă din apărare și cu speranța că se va întâmpla ceva pe partea cealaltă sau că vor recupera mingea a doua. O abordare prea simplistă și cu șanse mici de izbândă după cum o arată și cifrele care ne indică șuturile din prima repriză: 7 Arsenal, 2 United.

E adevărat, în a doua repriză au izbutit să iasă de mult mai multe ori organizat din apărare, dar asta pentru că „tunarii” se confruntă cu probleme fizice, după cum a declarat și David Luiz, și n-au mai reușit să mențină presingul avansat din prima parte a jocului.

Disponibilitatea la efort și disciplina tactică le-a permis celor de la Arsenal să blocheze zona centrală în cele mai multe dintre momente și să-și asigure egalitatea sau superioritatea numerică atunci când „diavolii” încercau să exploateze flancurile.

Nu în termeni la fel de măgulitori putem descrie și modul în care băieții pregătiți de OGS s-au apărat aseară. Ba din contră.

La un banal aut, Manchester United se așază foarte rău, iar 2 jucători ajung să-l marcheze pe Mesut Ozil.

Deși nedumerit, James este nevoit să coboare cu Xhaka din cauza așezării defectuoase a colegilor. În mod normal, Rashford ar fi trebuit să-l marcheze pe Torreira, iar Lingard pe Xhaka.

Nu s-a întâmplat asta, iar mingea se reîntoarce la MN care a executat lovitura de la margine, Martial se duce spre Sokratis în loc să blocheze culoarul de pasă către Luiz,

iar Arsenal nu doar că scoate mingea din tușă, dar deschide jocul pe partea opusă, „diavolii” fiind prinși descoperiți.

Pentru că OGS și-a făcut temele după confrutarea dintre Arsenal și Chelsea, l-a însărcinat pe Matic să îl marcheze în multe momente „om la om” pe Ozil, astfel că neamțul nu a mai putut fi la fel de util când cobora în propria jumătate, deoarece pivotul lui United era pe urmele sale.

Totuși, pentru că sârbul nu mai este la prima tinerețe, în unele secvențe de joc este prea lent și oferă timp și spațiu adversarului.

Așa se întâmplă și aici. Ozil scapă pentru câteva secunde de Matic și poate juca cu Torreira, complet liber.

Din nou jucătorii lui United sunt poziționați necorespunzător, iar Arsenal reușește să creeze un 2 vs. 1 la Wan-Bissaka. O posibilă situație ar fi fost ca Fred să stea mult mai aproape de Xhaka, iar James să coboare cu Kolasinac. Sau, altă idee, James presează la Xhaka, Fred îl preia pe Aubameyang, iar Wan-Bissaka poate presa la Kolasinac.

Așa cum ne-a obișnuit deja Mikel Arteta, echipa sa începe construcția de regulă cu un „back 3”. Kolasinac urcă mult, în zona sa coboară Xhaka, MN rămâne mai în spate și de multe ori joacă ca „inverted full-back”.

Grație acestei dispuneri, Xhaka atrage presiunea deoarece este bun pe verticalizări iar adversarul trebuie să-l închidă. Cu Aubameyang intrat mult în centru și fixându-l pe Wan-Bissaka, Kolasinac poate fi jucat în bandă unde spațiul este eliberat.

Pentru că Manchester United a îngreunat mult atacurile pe zonă centrală, „tunarii” nu s-au ferit să utilizeze ambele benzi pentru a iniția atacuri.

Sokratis urcă cu „balonul” pentru a atrage presiunea lui Rashford, Ozil îl trage din acea zonă pe Matic, iar MN poate să primească liber.

Pentru că aparent anumiți analiști l-au considerat pe Lacazette „cel mai slab atacant” din meciul cu Chelsea, mă văd nevoit să îi aduc, din nou, câteva laude binemeritate francezului. Am făcut-o și în analiza precedentă.

Având sarcini similare cu ale lui Firmino, Lacazette își părăsește des poziția de „9” și coboară între linii, fie pentru a crea spații pe care să le fructifice Aubayemang, fie pentru a participa la recuperarea rapidă a „balonului”. Oricum ar fi, chiar dacă golurile se lasă încă așteptate, francezul este o rotiță foarte importantă în mecanismul gândit de Arteta.

Deși atacantul francez a avut o evoluție slabă în jocul fără minge, ajungând târziu la adversarul său sau nepoziționându-se corespunzător fazei, în momentele de posesie ale echipei sale a fost unul dintre cei mai activi jucători, chiar dacă fără rezultat pe tabela de marcaj.

Martial, pe modelul Lacazette, a coborât deseori între linii pentru a crea superiorități numerice în zonă centrală și pentru a dezvolta atacurile încâlcite ale colegilor săi. Aici, Martial coboară foarte bine în zona lui Torreira și, ajutat de Rashford căruia îi place jocul în spațiul intermediar, creează un 2 vs. 1 la Torreira, reușind astfel să depășească linia mediană a lui Arsenal.

În această imagine observăm cum Matic îl ademenește pe Ozil către tușă, iar Lingard a făcut același lucru cu Torreira. Pentru că Aubameyang ajunge puțin prea târziu la Fred, acesta are timp să paseze către Martial coborât fără marcaj între linii, iar United are din nou o șansă promițătoare de a crea ceva pericol. Nu s-a întâmplat prea des acest lucru, deoarece precum în partida contra lui Chelsea, Arsenal s-a apărat foarte bine în preajma propriului careu, neoferind prea multe spații adversarului.

Fără doar și poate, Arsenal a fost echipa mai bună care a meritat cele 3 puncte. Dupăo primă repriză excelentă în care a presat organizat și a atacat cu rapiditate și precizie, „tunarii” au intrat la cabine cu un rezultat suficient, apărat cu ultimele rezerve de energie în a doua parte.

Manchester United, care s-a descurcat excelent în meciurile contra echipelor mari din acest sezon, nu a mai izbutit acest lucru ieri-seară și s-a văzut nevoită să plece cu mâna goală de pe Emirates. OGS nu a părut că are și un plan B, iar acest dezavantaj a permis partidei să curgă într-o singură direcție.

PS: O schimbare imediată care se vede în jocul „tunarilor”, dincolo de partea tactică a jocului, este cea de atitudine. Se cunoaște că acum jucătorii au încredere în ceea ce le spune antrenorul lor și sunt gata să alerge din toate puterile pentru acesta.

Este minutul 24, sunt în avantaj pe tabelă, dar se apără cu toată echipa. Primul și cel mai important plus pe care Mikel Arteta l-a adus la Arsenal.