Mourinho nu renunță la locurile de Champions League. Ce a schimbat de când a ajuns la Spurs

Nici primele jocuri nu au părut că sunt argumente pentru optimismul lui Jose, dar iată că, profitând și de parcursul inconstant al contracandidaților, Tottenham se află acum la doar un punct în spatele lui Chelsea (locul 4) care are meci cu United în această seară, după careurmează duelul direct din etapa viitoare.

Analizat singular, jocul lui Tottenham nu pare să o recomande pentru o poziție fruntașă, dar comparat cu al celorlalte echipe care au aceleași pretenții, parcă nu mai arată atât de rău. Deși a început slab partida cu Aston Villa și putea să fie condusă chiar cu 2-0, trupa lui Mourinho s-a redresat pe parcurs și, profitând de greșelile adversarului, a plecat acasă cu 3 puncte foarte importante și cu moralul aferent pe care ți-l oferă un gol câștigător marcat în ultimul minut de joc.

Dean Smith a mizat și în această partidă pe o formație cu 3 fundași centrali, iar sistemul utilizat de Aston Villa pe fază de non-posesie a fost 5-4-1, cu Samata cel mai avansat om.

Atunci când doreau să preseze ceva mai avansat, modulul celor de la Villa devenea un 5-2-3-, cu Grealish și El-Ghazi în linie cu Samata, deoarece Tottenham începea construcția cu 3 oameni, după cum o să vedem în continuare.

„Spurs” a început în 4-2-3-1-ul clasic pentru „perioada Mourinho”, care se transforma în 3-2-4-1/3-2-3-2 pe faza de posesie.

Atunci când nu aveau mingea, elevii lui Mourinho erau dispuși în 4-4-2, cu Son și Dele în fața mijlocașilor.

Așa cum am spus, atunci când Aston Villa avea mingea, cei 2 jucători care activau ca „wing-back”, Gilbert și Targett, avansau în linia mijlocașilor. Astfel, Villa începea construcția utilizând cei 3 fundași centrali, ajutați de Drinkwater și Luiz poziționați în fața acestora.

Pentru a contracara eficient această așezare, Tottenham juca în 4-1-3-2, cu Son și Dele presând la nivelul fundașilor centrali, în timp ce linia de 3 din spatele acestora – Bergwijn, Winks și Lucas – se asigura că „balonul” nu ajunge la cei 2 mijlocași centrali adverși pentru a îngreuna faza de construcție.

În aceste condiții, cu soluțiile centrale anihilate, cei de la Villa duceau mingea către jucătorii din zonele laterale, Gilbert sau Targett.

Tottenham a fost însă suficient de disciplinată tactic cât să se apere cu succes în fața acestei abordări. Atunci când mingea ajungea la unul dintre Gilbert sau Targett (Gilbert în această imagine), mijlocașul lateral de la Tottenham (Son aici) îl închidea, în timp ce Davies, fundașul stânga, îl marca pe El-Ghazi, teoretic jucătorul din bandă.

Băieții lui Smith nu s-au lăsat descurajați și au încercat și altă metodă. De exemplu, pentru că fundașii centrali aveau superioritate numerică (3 vs. 2), unul dintre aceștia putea avansa cu mingea la picior spre jumătatea adversă. Cu Grealish lipit de tușă aici, Aurier este forțat să facă pasul către acesta, ceea ce îi permite lui Targett, care a făcut schimb de poziții pe acest atac cu căpitanul său, să atace zona liberă dintre Alderwireld și Aurier.

Conștienți de limitele proprii, dar și de valoarea adversarului, cei de la Aston Villa n-au încercat ceea ce nu puteau, ci au rămas realiști și s-au bazat pe armele pe care le aveau la îndemână, adică centrările. În total, jucătorii de la Villa au trimis în careul lui Lloris 29 de centrări, dintre care 14 au venit de la Gilbert și Targett.

Acest lucru nu este unul întâmplător, deoarece jocul colectiv a fost orientat către eliberarea acestora.

Targett putea fi eliberat prin găsirea lui Grealish (care a jucat mai mult în spațiul intermediar pentru a-i face loc lui Targett să urce) liber între linii. În acel moment, Aurier trebuia să strângă la englez, ceea ce îi permitea lui Targett să atace zona laterală rămasă liberă.

Pe același model, El-Ghazi a jucat și el mai mult în centru, forțând jucătorii lui Tottenham să strângă, iar printr-o schimbare rapidă de direcție, Gilbert putea să înainteze în spațiul liber sau să aibă un duel 1 vs. 1 cu Davies pentru a arunca mingea în careu.

După cum am arătat și mai sus, Tottenham începea atacul pozițional cu un „back 3”. Aurier urca în linia mijlocașilor, în timp ce Davies, Sanchez și Alderwireld erau responsabili cu inițierea atacurilor.

Sursă: whoscored.com

Pentru că Davies rămânea mult mai retras și pentru că Aurier are un apetit ofensiv crescut, dar și calități care îl recomandă, Tottenham a atacat preponderent pe flancul acestuia, adică pe partea dreaptă de atac.

Faptul că Davies nu avea voie să urce (probabil Mourinho s-a temut de viteza contraatacurilor adverse și de aceea a fost puțin prea precaut; Villa avea totuși doar un om în atac contra a 3 fundași), dar și lipsa unei extreme stânga autentice (jucătorii erau tentați să intre în centru), în mai multe momente Tottenham nu a avut niciun jucător pe partea stângă, ceea ce le-a ușurat munca celor de la Villa, care au putut să se apere mai bine în zona centrală și dreaptă, nefiind amenințați și din tușa stângă.

În rest, cu pragmaticul Mourinho la cârmă, Tottenham a jucat cartea contraatacului, bazându-se pe viteza celor 3 atacanți – Son, Dele și Bergwijn, care au hăituit în permanență o apărare care s-a încăpățânat, cu mult curaj, să se apere foarte sus.

Pe atacurile poziționale, Tottenham a încercat să creeze breșe în defensiva adversă, profitând de fundașii agresivi care urmăreau omul direct. Dele, în această imagine, coboară între linii conștient de faptul că Ezri Konsa o să-l urmeze, și astfel a creat spațiu pentru pătrunderea, neconcretizată de această dată, a olandezului Bergwijn.

Duminică am asistat la o partidă foarte plăcută ochiului, cu o intensitate crescută și ocazii numeroase de ambele părți. Mai mult, ocaziile nu au fost doar decorative, ci s-au și materializat în 5 goluri și în întoarceri de scor.

Aston Villa nu s-a temut să aibă posesia (55%) și să preia frâiele partidei în multe momente. Din păcate pentru ei, au întâlnit o formație după chipul și asemănarea antrenorului Mourinho, care le-a anihilat principalele arme și le-a exploatat slăbiciunile, dar mai ales erorile individuale.