Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Antonio Conte a dat cărțile pe față! Italianul a explicat motivul pentru care a refuzat-o pe Tottenham

Nicu Savin

Actualizat 10/06/2021 la 15:56 GMT+3

Antonio Conte, fostul antrenor al lui Inter, a fost foarte aproape de a deveni managerul lui Tottenham, însă nu a ajuns la o înţelegere cu conducerea londonezilor.

Antonio Conte

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
Tehnicianul italian a părăsit-o pe Inter la puţin timp după câştigarea campionatului după o pauză de 11 ani, însă a declinat oferta lui Spurs, iar Conte a dezvăluit din ce cauza a refuzat să revină în Premier League, acolo unde a triumfat alături de Chelsea în 2016. Motivul pentru care a părăsit-o pe Inter este legat de situaţia financiară a clubului, Inter fiind nevoită să vândă anumiţi jucători pentru a-şi stabiliza bugetul.

Antonio Conte, ademenit de provocări

Fostul antrenor al lui Inter a precizat pentru Gazzetta dello Sport că este atras de provocări, iar ele au făcut parte din cariera lui de antrenor: "În general, îmi plac provocările şi am acceptat multe de-a lungul carierei mele. Chiar şi echipele de top pe care le-am antrenat nu au fost niciodată considerate favorite la câştigarea trofeelor în momentul în care am semnat. Cu toate acestea, dacă există ceva care nu mă convinge, atunci nu accept indiferent de banii care mi se oferă", a precizat italianul, insinuând că nu latura financiară a contat în eșuarea negocierilor cu Tottenham.
Preşedintele lui Inter, Steven Zhang, a declarat anterior că Antonio Conte a plecat de la echipă din cauza faptului că era nemulţumit de dorinţa clubului de a reduce cheltuielile din cauza presiunilor financiare impuse de pandemia de coronavirus.
Zhang a declarat la începutul acestei luni: "Trebuie să reducem cheltuielile și să controlăm riscurile. Acest lucru influențează în mod evident și strategia pieței de transferuri. Opiniile noastre diferite asupra situației au dus la separare. Ceea ce nu a fost important pentru el, a fost pentru club și viceversa. Conte este un antrenor de top, dar în calitate de președinte trebuie să mă gândesc la soliditatea clubului."
Conte a rămas în relaţii bune cu conducerea italienilor, explicând căîl respectă pe Zhang și vrea doar binele pentru Inter: "Ce pot să spun este că proiectul meu nu s-a schimbat niciodată, dar ar fi o prostie să discut acest lucru acum. Nu vreau să creez controverse sau să vorbesc despre transferuri. Îl respect pe Zhang și îi mulțumesc că m-a ales. Iubesc Inter, clubul în sine, precum și fanii. Îi urez noului antrenor Simone Inzaghi mult noroc pentru că este un antrenor foarte talentat și ambițios, le doresc tot binele nerazzurrilor.", a încheiat Conte.
Inter a terminat la un singur punct în spatele lui Juventus în primul sezon cu Conte antrenor şi a ajuns până în finala Europa League, pierdută în faţa Sevillei.
În al doilea sezon, trupa antrenată de italian a dominat Serie A, câştigând competiţia după o pauză de 11 ani, la o distanţă liniştitoare de 12 puncte faţă de ocupanta locului 2, AC Milan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo