Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsenal, primul club din Anglia care a reluat antrenamentele pe teren. Ce măsuri speciale s-au luat

Cristian Mihală

Publicat 28/04/2020 la 14:02 GMT+3

Arsenal este primul club din Premier League care a reluat antrenamentele pe teren. Jucătorii au ajuns la centrul sportiv echipaţi, au păstrat distanţa, iar la finalul pregătirii au plecat acasă. Vestiarele sunt închise, iar antrenorul Mikel Arteta, infectat în martie, a lipsit de la antrenamente.

Arsenal, la antrenament

Credit imagine: SID

După şase săptămâni de inactivitate, oficialii Premier League se pregătesc pentru reluarea fotbalului în Anglia. Momentul decisiv, care a dus la suspendarea campionatului, a fost infectarea cu noul coronavirus a antrenorului echipei Arsenal, Mikel Arteta.
Acum, formaţia de pe Emirates Stadium a devenit primul club din Premier League care a reluat antrenamentele pe teren.
Luni, jucătorii au ajuns echipaţi de acasă pe terenurile de pregătire de la centrul sportiv London Colney. Aceştia au venit la ore diferite, conform programului deja stabilit. Pe un teren de antrenament au fost maximum cinci jucători, care au păstrat distanţa. Antrenorul Mikel Arteta a absentat de la pregătire, însă au fost prezenţi mai mulţi membri ai staff-ului care au urmărit antrenamentul cu ajutorul dronelor.
La finalul pregătirii, jucătorii au plecat acasă, acolo unde au făcut duş. Deocamdată accesul în centrul sportiv este interzis, vestiarele fiind închise.
Arsenal se află la unul dintre cele mai slabe sezoane din istoria recentă, trupa de pe Emirates fiind abia pe locul 9 în clasament, înainte de stoparea campionatului. Totuși, "tunarii" visează inclusiv la un loc de Champions League, în condițiile în care îi separă doar 5 puncte față de locul 5, ocupat de United. În condițiile în care City a fost suspendată din cupele europene, ca urmare a nerespectării fair-play-ului financiar, locul 5 din Premier League va duce în preliminariile Ligii Campionilor. De notat și faptul că Aubameyang&Co au un meci în minus față de restul echipelor din fața sa, cu excepția lui Sheffield United.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo