Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Când vor începe Manchester United și Manchester City noul sezon din Premier League

Vlad Dumitrescu

Actualizat 18/08/2020 la 19:33 GMT+3

Manchester United și Manchester City au obținut aprobarea pentru a începe noul sezon mai târziu după ce au fost implicate în fazele finale din Europa League și Champions League.

Manchester United și Manchester City vor începe mai târziu sezonul

Credit imagine: Getty Images

United a ajuns în semifinalele Europa League unde a fost eliminată de Sevilla cu 2-1 duminică. De cealaltă parte City a părăsit Champions League după o înfrângere surprinzătoare în fața lui Lyon cu 3-1.
Ambele cluburi din Manchester au primit aprobarea de la Premier League să treacă 30 de zile de la ultimul meci oficial până la începerea noului sezon. Astfel, City și United nu vor juca prima etapă pe 12/13 septembrie, când va debuta noul sezon din Premier League în direct pe Eurosport.
În schimb, cele două cluburi vor juca meciurile contând pentru prima etapă la mijlocul săptămânii, pe 15/16 septembrie.

Manchester United și Manchester City se recuperează înainte de noul sezon

Astfel, jucătorii celor două cluburi vor avea parte de o recuperare completă după aventurile europene. Dacă sezonul lui United a durat 370 de zile, al lui City a fost și mai lung la 376, din cauza pauzei forțate cauzată de coronavirus.
Ambele cluburi vor acorda jucătorilor concedii de două săptămâni pentru ca apoi să se revină la antrenamente la începutul lui septembrie. Cel mai probabil nu vor avea loc amicale internaționale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo