Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea, de neoprit: ofertă de 60 de milioane € pentru Dean Henderson, de la United

Cristian Mihală

Actualizat 28/07/2020 la 10:53 GMT+3

Dean Henderson este marele pariu al lui Chelsea pentru perioada de mercato din vară. Albaștrii i-au făcut lui Manchester United o ofertă de 60 de milioane de euro, anunță The Mirror.

Frank Lampard și Ole Gunnar Solskjaer și-au dus formațiile în Champions League

Credit imagine: Getty Images

Chelsea e de neoprit pe piața transferurilor în ultimele luni. Abramovich i-a adus deja pe Ziyech și Timo Werner, iar negocierile cu Leverkusen pentru Kai Havertz sunt extrem de avansate.
Totuși, Lampard are nevoie de întăriri și în poartă, acolo unde Kepa Arrizabalaga, care în momentul venirii pe Stamford Bridge devenise cel mai scump transfer al unui portar în istoria fotbalului, e o dezamăgire. Goalkeeperul spaniol e cel mai slab din Premier League dacă ne raportăm la raportul șuturi spre propria poartă/goluri primite, și nu poate fi o soluție pentru o formație care vrea să se lupte la titlu în cel mai puternic campionat din lume.
Lampard și-a pierdut atât de mult încrederea în iberic încât, înainte de meciul decisiv pentru calificarea în Champions League, cu Wolves, l-a preferat între buturi pe Caballero.
Chelsea a încercat să îi aducă pe Ter Stegen și Oblak, oferindu-l la schimb pe Kepa plus bani, dar Barcelona și Atletico Madrid au refuzat din start o asemenea variantă.

Chelsea, pe urmele lui Dean Henderson

Acum, formația de pe Stamford Bridge s-a reorientat spre unul dintre cei mai buni portari englezi ai momentului, Dean Henderson.
Henderson ar trebui să se întoarcă pe Old Trafford în această vară, iar United i-a pregătit un contract mult mai bun. Totuși, Solskjaer a declarat public de mai multe ori că, în ciuda gafelor, De Gea rămâne opțiunea sa numărul unu, astfel că ar fi contra-productiv să aibă doi portari de asemenea valoare în lot.
"Henderson le-a spus tuturor că e disperat să apere pentru United, dar că își va căuta norocul în altă parte dacă nu i se va oferi o șansă să fie titular în fața lui De Gea", notează sursa citată.
Chelsea vrea să profite de creditul pe care i-l oferă Solskjaer lui De Gea și a făcut o ofertă de 60 de milioane de euro pentru Dean Henderson. O sumă impresionantă, având în vedere că vorbim de un portar, iar șefii de pe Old Trafford au fost "băgați" în ședință. Pe de-o parte, "diavolii" nu ar vrea să își întărească o rivală cu un portar de mare viitor, pe care United îl poate folosi în sezoanele următoare. Pe de alta, De Gea e un goalkeeper de top, iar suma uriașă oferită de Chelsea poate fi folosită pentru a întări echipa pe pozițiile deficitare. Se negociază intens transferul lui Jadon Sancho, de la Dortmund, iar staff-ul tehnic are nevoie de un fundaș central, lângă Maguire, chiar dacă Lindelof a făcut partide foarte bune pe final de stagiune.
Henderson a reușit să își țină poarta intactă în 13 din cele 36 de meciuri jucate pentru "săbii" în acest sezon, fiind poate cel mai important jucător al lui Sheffield United. Tehnicianul de pe Bramall Lane, Chris Wilder, spera să îl aibă la dispoziție pe portar pentru al treilea sezon consecutiv, sub formă de împrumut, dar această variantă nu are foarte mulți sorți de izbândă: fie Henderson va deveni numărul unu la United, fie va fi transferat la o echipă de top.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo