Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizia surprinzătoare luată de o parte a fanilor lui Arsenal: își vor forma o echipă în Liga a 9-a

Cosmin Cioboata

Actualizat 24/01/2020 la 22:14 GMT+2

Arsenal trece printr-o perioadă delicată de mai bine de un an, iar venirea lui Mikel Arteta pe banca "tunarilor" nu pare să fi schimbat prea multe lucruri. Mai nou, mai mulți suporteri de pe Emirates au demarat procesul de înființare a unei noi echipe, pe care o vor susține începând din această vară.

Arsenal - Liverpool, meci din anul 1914

Credit imagine: Getty Images

Potrivit The Athletic, acțiunea a fost demarată de o parte din fanii "tunari" și va prinde contur în luna august. Noua echipă se va numi Dial Square FC, asemenea primului nume primit de Arsenal, în 1886.
Dial Square va debuta în a 9-a ligă din Anglia și va urma modelul celor de la AFC Wimbledon și FC United of Manchester, echipe care sunt administrate exclusiv de suporterii lor.
Motivul principal pentru care fanii lui Arsenal au decis să se alăture noului proiect este managementul patronului Stan Kroenke, pe care aceștia îl consideră defectuos. În același timp, suporterii-acționari ai noului club din Liga a 9-a consideră că Arsenal și-a pierdut identitatea în ultimii ani, iar perioada glorioasă a londonezilor este din ce în ce mai îndepărtată.
Arsenal - Liverpool, meci din anul 1914
Arsenal - Liverpool, meci din anul 1914

"Arsenal și-a pierdut identitatea"

Stuart Morgan, omul care a luat inițiativa de a forma noul club Dial Square, a recunoscut că își dorește să readucă la viață "originalul" Arsenal:
"Echipa și-a pierdut identitatea din multe puncte de vedere. Arsenal din prezent nu seamănă deloc cu clubul fantastic din trecut. Și aici mă refer la jucători, la conducere, la stadion, la toate aspectele cu care eram obișnuiți în vremurile de glorie.
Motivul pentru care am lansat acest proiect este pentru a ne întoarce la origini. Îmi doresc să luptăm și să readucem pe stadion farmecul clubului Arsenal din trecut.", a spus Morgan pentru The Athletic.
Cei de la Dial Square își doresc să dispute meciurile pe vechiul stadion din Woolwich, acolo unde Arsenal a jucat la începutul istoriei sale. Până când vor reuși să se mute pe vechea arenă, jucătorii din Liga a 9-a vor evolua pe terenul celor de la Abbey Rangers, al căror stadion este localizat în Surrey.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo