Articol scris de Andreea Cioboată de la Ruj pe Bară

Ian Wright avea 19 ani și aștepta în holul birourilor echipei Brighton să primească niște bani din partea clubului, ca să poată face o vizită familiei în Londra. Venise la Brighton pentru 6 săptămâni de probă și trecuse până atunci o lună.

Premier League
#Euroscout Dominik Szoboszlai, viitorul Ungariei
IERI LA 12:15

Furase, se împrumutase și implorase oameni pentru banii care i-au ajuns până acolo. Și nu mai avea nimic. A așteptat 5 ore pe un scaun, până când căpitanul echipei l-a observat și i-a împrumutat 200 de lire. Ajuns în trenul spre Londra, a început să plângă.

Dintele de aur, pălăriile, râsul zgomotos de acum sunt niște detalii spumoase ale unui om care a râs târziu, sufocat ani întregi de eșec, lacrimi și furie.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1168x427:1170x425)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/24/2797900.jpg

Sursa: instagram.com/wrightyofficial/

Copilăria

Ian Wright s-a născut în sudul Londrei, în Woolwich, acolo unde se născuse și Arsenal, în 1886. Un început de poveste perfect, nu? Micul Ian a copilărit în Brockley, un cartier sărac pe vremea aia, în care principala activitate a copiilor era să evite momentul în care unul dintre tații lor le spărgea mingea de fotbal, sătui să își vadă mașinile lovite mereu.

Nu a avut o copilărie plină de dragoste și îmbrățișări alături de mama lui și de tatăl vitreg. Tatăl natural plecase când Ian avea 1 an și 6 luni. El, sora mai mică și fratele mai mare au crescut sub un sentiment al neputinței indus de mamă, combinat cu episoadele de umilință îndurate de la tatăl vitreg. Ian a găsit însă evadarea: fotbalul.

"De fiecare dată când începea emisiunea Match of the Day, tatăl meu vitreg ne punea pe mine și pe Maurice să ne întoarcem cu fața spre perete. Plângeam până adormeam, iar faptul că auzeam sunetul televizorului mă tortura."

Micul Ian era competitiv și furios pe fratele lui, Maurice, care juca fotbal mult mai bine decât el și care îl tachina ori de câte ori Ian prindea puțin curaj. Maurice este și motivul pentru care Ian se antrena în fiecare zi, pentru că singurul lui scop era să fie mai bun decât fratele lui.

Mister Pigden

Ian ducea furia cu el pe terenul de fotbal, unde credea că deține controlul, astfel că ori de câte ori cineva îl dribla, izbucnea și faza se termina cu o bătaie. Fostul fotbalist recunoaște acum râzând că între vârstele de 8 și 12 ani nu își amintește să fi pasat mingea cuiva. Mai spune că șutul lui era violent: "Loveam mingea atât de puternic, ca și cum voiam să dau afară toată furia".

Singura persoană care a fost un exemplu pozitiv pentru copilul Ian a fost profesorul Sydney Pigden, care l-a învățat să scrie, să citească și să își înțeleagă furia. Pentru prima oară, Ian avea lângă el un om care îi vorbea despre încredere, grijă, răbdare și despre cum golurile se pot înscrie mai degrabă cu finețe, nu cu nervi.

În 2016, Ian Wright i-a dedicat cartea autobiografică "A Life in Football" profesorului său, fost pilot în armata Angliei în Al Doilea Război Mondial. S-au întâlnit din nou după 25 de ani, iar vorbele bătrânului l-au făcut pe Ian să plângă. Din nou. "Să te văd pe tine în naționala Angliei m-a făcut mai mândru decât defilarea mea deasupra Palatului Buckingham."

Închisoarea de dinainte de Crystal Palace

Deși fotbalul era viața lui, Ian nu reușea să ajungă la nivelul profesionist, rămânând blocat în Sunday League și ligile semi-profesioniste. A încercat să joace la cluburi de fotbal de la 11 ani, dar nu-l accepta nimeni, deoarece stilul său exploziv, gălăgios, egoist nu se potrivea în nicio echipă. Ian juca fotbal imobilizat în sentimente de furie, iar drumul lui avea să-l ducă într-o celulă de închisoare, la 19 ani, pentru neplata amenzilor primite. Cel mai dureros moment al vieții lui avea să se întâmple acolo, unde în spatele ușii de închisoare, Ian a plâns. Din nou. Și și-a jurat că nu o să mai ajungă din nou așa.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1146x594:1148x592)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/24/2797861.jpg

Refuzat de Brighton, aflat în închisoare, așteptat acasă de soție și băiatul acesteia, Shaun Wright-Phillips, pe care Ian îl adoptase, englezul știa că trebuie să facă o schimbare radicală. S-a angajat într-o fabrică unde se producea zahăr și a lăsat fotbalul pe planul doi, jucând din când în când pentru o echipă semi-profesionistă, Greenwich Borough.

Dar cariera lui în fotbal nu avea să se oprească în fabrica de zahăr. Acolo, și-a luat 2 săptămâni concediu medical, ca să dea probă pentru Crystal Palace, care juca atunci în Championship. Cele două săptămâni s-au transformat în primul contract de fotbalist profesionist al lui Ian Wright, cu 3 luni înainte să împlinească 22 de ani. După 11 ani de zile de eșec, 11 ani sufocanți ca o celulă mică cu gratii la geamuri, Ian Wright fusese, în sfârșit, acceptat.

Finala de pe Wembley cu Manchester United

Primul sezon la Crystal Palace i-a adus 9 goluri și clasarea pe locul 2 în clasamentul marcatorilor din echipă. Setea lui de goluri este unul dintre motivele promovării lui Palace, în 1989. Însă unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei lui a fost meciul cu Manchester United, jucat pe Wembley. Finala FA Cup din 1990, în care Crystal Palace era condusă cu 2-1, până când Ian a intrat de pe bancă și a înscris 2 goluri. S-a terminat 3-3, meciul s-a rejucat, iar United a câștigat cu 1-0. 225 de meciuri și 90 de goluri, așa arată catalogul lui Ian Wright în cei 6 ani petrecuți la Crystal Palace.

Credea că va juca la Palace până la finalul carierei, asta până când vești de pe Highbury aveau să transforme povestea lui Wright într-una cu adevărat incredibilă. Copilul furios avea să joace în tricoul lui Arsenal.

Arsenal, Rocky și ziua perfectă

Ian Wright semna cu Arsenal în septembrie 1991 pentru 2,5 milioane de lire, o sumă record pentru club în vremea aceea. Primul sezon a fost ca un carusel pentru el. Început cu gol în primul meci jucat în tricoul lui Arsenal, împotriva lui Leicester în Cupa Ligii, apoi cu un hat-trick la debut în prima divizie, împotriva lui Southampton și încheiat cu încă un hat-trick, borna atinsă fiind de 31 de goluri înscrise pentru echipa londoneză în toate competițiile și titlul de golgheter în campionat, în detrimentului marelui rival, Gary Lineker.

Primul sezon al lui Wrighty la Arsenal a însemnat reîntâlnirea cu Rocky, vechiul lui prieten din copilărie, David Rocastle. Rocastle crescuse în același cartier cu Ian Wright și era eroul tuturor copiilor de acolo, pentru că, în comparație cu ei, Rocky reușise. Semnase cu Arsenal de când avea 15 ani, dar nu uitase de unde a plecat și cu cine a luat autobuzul spre școală, adică cu Ian. "Ești mai bun decât jucătorii împotriva cărora joc eu", îl încuraja Rocastle până în ziua în care minunea s-a întâmplat, iar cei doi se întâlneau la vestiare pe Highbury.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1248x533:1250x531)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/24/2797898.jpg

Sursa: instagram.com/wrightyofficial/

În meciul cu Southampton, oamenii din tribune îi strigau lui Wright că este o risipă de bani pentru club. Asta până când a înscris primul gol. Apoi al doilea. Și al treilea. Pe tabelă alături de el avea să fie scris și numele lui Rocastle în dreptul marcatorilor. O zi perfectă, continuată perfect. "Nu o să vă mint. După meci, eu și Rocky am fost într-un club, am băut niște rom și am dansat cu fete."

Drumurile celor doi prieteni aveau să se despartă la final de sezon, când Rocky a plecat la Leeds. Despărțirea cu adevărat dureroasă a fost însă în 2001, când Ian Wright și-a pierdut tovarășul din copilărie în lupta cu cancerul, rămânând cu amintirile, dintre care cea mai prețioasă e ziua perfectă a meciului cu Southampton.

În cei 7 ani petrecuți la Arsenal, Wrighty a fost cel mai bun marcator al echipei 6 sezoane la rând, iar până în 2005 a deținut recordul pentru cele mai multe goluri înscrise pentru Arsenal: 185. Avea să fie depășit de o altă legendă a lui Arsenal, Thierry Henry, "Record Breaker, History Maker". Ian Wright l-a depășit în clasament pe Cliff Bastin, care jucase la Arsenal în perioada 1929-1947. Practic, nimeni nu îi doborâse recordul în mai mult de 40 de ani.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1216x456:1218x454)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/24/2797899.jpg

Sursa: instagram.com/wrightyofficial/

Trofeul Premier League, 2 Cupe ale Angliei, o Cupă a Ligii și o cupă europeană (European Cup Winners’ Cup) sunt alte motive de mândrie pentru Ian, omul care va rămâne pentru totdeauna o legendă a clubului din nordul Londrei.

“Sincer, iubirea mea pentru Arsenal e mai presus de cuvinte”, zicea Ian Wright într-un interviu pentru The Players’ Tribune, unul dintre motivele acestei iubiri fiind faptul că Arsenal este recunoscută ca una dintre cele mai progresiste echipe din Anglia, una dintre printre primele care au transferat jucători de culoare. “Era o mândrie că oamenii de culoare (el și Rocastle) făceau treabă bună la Arsenal. Conducătorii clubului nu au făcut niciodată diferențe. Toți eram jucători, doar jucători”.

Viața după Arsenal

Cariera lui Ian Wright a mai durat 2 ani de la despărțirea de Arsenal, timp în care a trecut pe la West Ham United, Nottingham Forest, Celtic și Burnley, pe care a ajutat-o să promoveze în Division One. La West Ham, furia cu care Ian avusese atât de des de-a face a ieșit din nou la suprafață, el vandalizând vestiarul arbitrilor după ce a fost eliminat într-un meci cu Leeds United. Apoi, englezul a plecat de la Celtic după o răscoală a suporterilor, care nu-l considerau o alegere bună pentru club.

313 goluri în toate competițiile, faze senzaționale, momente spumoase, zvâc și orgoliu, așa ar putea fi descrisă pe scurt povestea lui Ian Wright la echipele de club.

La echipa națională, Ian Wright a apărut sporadic, adunând doar 33 de selecții și înscriind 9 goluri. Deși a fost unul dintre cei mai buni marcatori din campionatul englez, nu a fost prima opțiune când venea vorba de atacul Angliei, unde Alan Shearer și Gary Lineker jucau titulari. ”Când mergeam seara la culcare, nu mă gândeam la copiii mei, ci la cum să îmi fac loc în echipa națională”, recunoaște Wright cu zâmbetul pe buze.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1099x604:1101x602)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/24/2797863.jpg

Brandul Ian Wright

Ian Wright și-a pus ghetele în cui în 2000 și a preluat microfonul de prezentator la TV și la radio. Obișnuit cu reclamele și viața mondenă, atunci a crezut că televiziunea este o continuare potrivită a carierei lui. Avea să îi pară rău mai târziu și să recunoască faptul că a fost sfătuit prost. I s-a zis că job-ul în management-ul fotbalului e greu și că televiziunea, pe de altă parte, îl așteaptă cu brațele deschise. "Ăsta e regretul meu", spunea cu tristețe Wrighty într-un interviu recent.

Imediat după retragere, lui Ian i-a fost acordat ordinul MBE de către Casa Regală (Member of the Most Excellent Order of the British Empire) pentru servicii în cadrul sportului rege.

Apoi a prezentat emisiuni ca Top of The Pops, The National Lottery și a avut propriul show – Friday Night’s All Wright, unde lua interviuri vedetelor ca Elton John și Maria Carey. După 7 ani de rugăminți, a acceptat să participe la show-ul "Sunt Celebru, scoate-mă de aici", varianta englezească.

Ian Wright nu a putut însă să stea departe de fotbal, astfel că a lăsat cu timpul mondenitățile deoparte și a devenit pundit în emisiuni pe BBC, BT Sport, ITV și Sky Sports. Și, ca o răsplată pentru momentele grele din copilărie, Ian a ajuns să fie parte din emisiunea Match of the Day, pe care doar o auzea când era mic, obligat de tatăl lui vitreg să stea cu fața la perete.

Și uite că am revenit în prezent, unde îl găsim pe Wrighty tată a 8 copii, cu vârste între 9 și 38 de ani. Dacă Shaun s-a lăsat de fotbal, Bradley încă joacă la Los Angeles FC, asta după ce a fost coleg de echipă cu Thierry Henry, la New York Red Bulls. Wright a fost căsătorit de 4 ori, a greșit de sute de ori, a ratat în viață și a înscris de câte ori a putut pe teren. Știe ce a greșit, știe că a fost luat de valul celebrității și a uitat de multe ori ce ar trebui să conteze mai mult. S-a redresat, a acceptat furia din trecut, a ajuns idol pe Highbury și, nu în ultimul rând, un brand. Brandul Ian Wright, care susține femeile în lumea fotbalului și încurajează fotbaliștii să își spună părerile în public, care vrea să ajute copiii care se simt singuri și fără speranță, așa cum era el înainte de întâlnirea cu profesorul Sydney Pidgen.

“Când termin de vorbit despre Mr. Pigden, mă simt cel mai bun fotbalist din lume. Datorită lui.”

Aceasta este povestea lui Ian Wright, cel mai bun fotbalist dintr-o lume în care furia, lacrimile și eșecul au fost înlocuite cu aplauzele suporterilor, cu un dinte de aur și zâmbet șmecheresc.

Mai multe povești scrise de Andreea, tunara din spatele proiectului Ruj pe Bară, puteți găsi pe https://www.facebook.com/Rujpebara/.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.

Premier League
Premier League | Ce am învățat din prima etapă
17/09/2020 LA 12:24
Premier League
Ion Alexandru vă prezintă echipa primei etape din noul sezon al Premier League
15/09/2020 LA 06:00