Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Începe noua eră "Newcastle": primul jucător contactat de miliardarii din Premier League. A acceptat deja oferta

Cristian Mihală

Actualizat 09/10/2021 la 12:46 GMT+3

Newcastle a contactat deja primul jucător pe care dorește să îl transfere în perioada de mercato din iarnă: Anthony Martial.

Manchester United's Anthony Martial in action with Liverpool's Trent Alexander-Arnold

Credit imagine: Reuters

Clubul de pe St.James' Park are un nou patron - Mohammad Bin Salman -, prințul arab având o avere estimată la 320 de miliarde de lire sterline. Vorbim de o sumă de peste 10 ori mai mare decât averea estimată a lui Mansour bin Zayed Al Nahyan, omul cu banii din spatele lui Manchester City.
Din ce a reieșit până acum din presa engleză, două vor fi direcțiile pe care noii patroni ai lui Newcastle le vor urmări: aducerea unor tineri cu potențial excepțional, care să crească și cumpărarea a 3-4 vedete, care să fie exemplu pentru primii.
În contextul în care echipa e într-o situație grea, fără victorie în acest sezon de Premier League, e limpede că e nevoie de venirea unor jucători deja consacrați, care să facă diferența, astfel încât "coțofenele" să nu aibă emoții cu retrogradarea. S-a vorbit deja despre Coutinho, Bale sau Keylor Navas, precum și de înlocuirea lui Steve Bruce cu un tehnician cu nume (Brendan Rodgers e primul pe listă).
CITEȘTE ȘI:

Martial, contactat deja de Newcastle. Și-a dat acordul de transfer

Cert e că primul jucător contactat pentru un transfer este Anthony Martial, vârful lui United, anunță manchestereveningnews.co.uk. Acesta a foset o opțiune în foarte puține partide pentru Solskjaer, în ultimul an și jumătate, iar situația nu pare să se îndrepte.
Ronaldo a fost adus în vară de la Juventus, iar Rashford a recenit la antrenamente, după lunga perioadă de convalescență de după Euro, astfel că Martial va juca și mai puțin pentru gruparea de pe Old Trafford.
Martial e cotat la 35 de milioane de euro, o sumă considerată decentă pentru un fotbalist de doar 25 de ani, care a confirmat în Premier League. În cel mai bun sezon al său, 2019-2020, francezul a marcat 17 goluri și și-a ajutat echipa cu 7 assisturi. Din păcate pentru el, accidentările repetate l-au scos din ritm și din planurile staffului tehnic al lui United, dar cu siguranță că poate reveni la cel mai înalt nivel dacă i se dau șanse. Exact pe asta mizează oficialii lui Newcastle, care sunt convinși că Martial poate fi un jucător world class dacă i se dă încredere și i se asigură un post de titular.
United ar fi interesată să îl cedeze pe francez, în contextul în care pregătesc aducerea unui mijlocaș central pentru stagiunea viitoare. S-a discutat despre Declan Rice, de la West Ham, cotat la peste 100 de milioane de euro. În egală măsură s-a vorbit și despre Haaland, astfel că plecarea lui Martial ar fi ideală, mai ales pe suma menționată anterior.
De partea cealaltă, reprezentanții fotbalistului au fost extrem de încântați de o posibilă trecere pe St. James' Park, în contextul în care i se asigură postul de titular și un salariu asemănător. Fotbalistul din Hexagon câștigă în prezent 13 milioane de lire/an. Agentul său și-a dat deja ok-ul, rămânând doar ca United și Newcastle să se pună de acord privind suma tranzacției.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo