Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool, pe urmele lui Ibrahima Konate! Fundașul lui RB Leipzig a trecut testele medicale

Cosmin Cioboata

Actualizat 31/03/2021 la 15:03 GMT+3

Liverpool se află aproape să finalizeze transferul lui Ibrahima Konate (21 de ani), fundașul lui RB Leipzig. Inernaționalul de tineret francez a trecut cu brio o parte din testele medicale și, dacă nu va interveni o schimbare de ultim moment, va semna în vară cu formația de pe Anfield.

Liverpool manager Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Liverpool s-a chinuit teribil în actualul sezon în faza defensivă din cauza accidentărilor. Toți cei 3 fundași centrali de bază ai lui Jurgen Klopp - Virgil van Dijk, Joe Gomez și Joel Matip - au avut probleme medicale și au lăsat o gaură uriașă în centrul apărării.
Campioana en-titre din Premier League a încercat să acopere "rana" din defensivă, însă fără succes. Klopp i-a folosit ca fundași cetrali pe mijlocașii Fabinho și Jordan Henderson, uneori pe tinerii Rhys Williams și Nathaniel Phillips și chiar a împrumutat un fundaș central în iarnă - Ozan Kabak, de la Schalke.
Din păcate pentru "cormorani", aceste soluții de avarie și-au arătat de multe ori limitele, lucru care se vede cel mai bine în rezultatele obținute și locul din clasament.
Cu 9 etape rămase până la finalul sezonului, Liverpool se află pe locul 7 în Premier League și are emoții în contextul ocupării unui loc de UEFA Champions League.
"Cormoranii" au încasat cele mai multe goluri (36) dintre echipele din TOP 7 și se află la 5 puncte în spatele primelor 4 poziții, care asigură calificarea în prestigioasa competiție europeană.

Liverpool, pe urmele lui Ibrahima Konate! Fundașul lui RB Leipzig a trecut testele medicale

Liverpool vrea să fie sigură că nu va mai întâmpina aceleași probleme generate de accidentări și în sezonul următor. Drept urmare, clubul de pe Anfield se află foarte aproape să finalizeze transferul lui Ibrahima Konate, fundașul lui RB Leipzig.
Ibrahima Konate
Francezul a fost titular la formația pregătită de Julien Nagelsmann în prima parte a sezonului, până când a suferit, la rândul său, o accidentare la gleznă. Konate s-a refăcut între timp, iar Klopp este încrezător că va fi 100% apt până în vară, când Liverpool îi va achita clauza de 34 milioane de lire sterline.
Potrivit RMC Sport, negocierile dintre Liverpool și impresarii lui Konate sunt într-o etapă avansată, iar fundașul de 21 de ani chiar a finalizat cu brio o parte din testele medicale solicitate de "cormorani". Astfel, Klopp a primit asigurarea că francezul nu îi va urma pe Van Dijk, Matip și Gomez în tabăra accidentaților, în momentul sosirii pe Anfield.
Jurnaliștii francezi anunță că Ibrahima Konate a efectuat mai multe teste medicale la Paris, înaintea transferului la Liverpool. Konate, aflat în prezent la Euro U21 alături de naționala Franței, a atras interesul mai multor cluburi din Europa. Totuși, reprezentanții săi sunt de părere că un transfer în Premier League este cel mai potrivit pentru tânărul fundaș.
Cotat la 35 de milioane de euro de transfermarkt.com, Konate deține un fizic impresionant, cu o înălțime de 1,94 metri, construit ideal pentru un campionat puternic cum este Premier League.
Konate mai are contract cu RB Leipzig până în vara anului 2023, însă există șanse mici ca fundașul francez să-l ducă la bun sfârșit.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo