Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL - Liverpool a confirmat transferul lui Ibrahima Konate

Vlad Dumitrescu

Publicat 28/05/2021 la 17:21 GMT+3

Liverpool a anunțat că a ajuns la un acord pentru transferul fundașului central Ibrahima Konate de la RB Leipzig.

Ibrahima Konate

Credit imagine: Getty Images

Konate, în vârstă de 22 de ani, a jucat la Leipzig din 2017 ajungând la echipa din Germania de la gruparea franceză Sochaux și a devenit în timp unul dintre cei mai buni fundași din Germania.
Presa internațională a anunțat transferul de mult timp iar acum se pare că Liverpool a activat clauza de reziliere de 40 de milioane de euro.
”Sunt foarte fericit să ajung la un club masiv ca Liverpool. Este un moment extraordinar pentru mine și familia mea și sunt nerăbdător să îmi cunosc noii colegi, stafful și să începem un nou capitol”, a declarat Konate pentru site-ul oficial al clubului.
Ibrahima Konate la Liverpool
”Acum mă concentrez pe turneul Euro U21 cu Franța, dar după această competiție știu că voi merge la una dintre cele mai bune echipe din lume iar asta îmi dă un sentiment minunat.
Am lucrat din greu timp de mulți ani ca să ajung aici, dar aș vrea să spun un mare mulțumesc tututor celor de la RB Leipzig și tuturor persoanelor cu care am lucrat acolo, antrenorii, colegii, staff-ul și mai ales fanii”, a declarat Konate.
Cotat la 35 de milioane de euro de transfermarkt.com, Konate deține un fizic impresionant, cu o înălțime de 1,94 metri, construit ideal pentru un campionat puternic cum este Premier League.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo