Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL | Premier League a fost amânat pe o perioadă nedeterminată

Vlad Dumitrescu

Actualizat 03/04/2020 la 17:52 GMT+3

Premier Leagua a luat decizia vineri să suspende sezonul pe o perioadă nedeterminată.

Premier League

Credit imagine: Getty Images

Toate cele 20 de cluburi din Premier League s-au întrunit vineri prin videoconferință și au decis amânarea pe o perioadă nedeterminată a campionatului Angliei. Inițial, se decisese ca sezonul să fie reluat pe 30 aprilie.
”Sezonul din Premier League nu se va relua la începutul lui mai - stagiunea se va întoarce doar când totul va fi sigur. Data reluării campionatului nu este cunoscută în acest moment și vom analiza constant situația împreună cu toți cei implicați. Impactul pandemiei se schimbă mereu și vom lucra împreună în aceste vremuri dificile”, se arată în comunicatul oficial al Premier League.
”Premier League lucrează îndeaproape cu întreg fotbalul profesionist din țară precum și cu guvernul pentru a se asigura că se va ajunge la o soluție optimă. Astfel, obiectivul este ca toate meciurile din campionate și cupe să se joace pentru a păstra integritatea competițiilor. Totuși, decizia de a relua sezonul se va lua doar cu susținerea guvernului. Au fost luate în considerare la întâlnirea de astăzi și aspectele sportive și financiare”, este precizat.
Astfel, englezii urmează modelul celor din Spania și Franța, unde competițiile interne au fost amânate pentru o perioadă nedeterminată. În Italia se vorbește despre o revenire a Serie A la sfârșitul lui mai, însă acest scenariu pare unul nerealist.
Amânarea reluării campionatului ar permite cluburilor din Premier League să își ofere stadioanele dar și staff-ul medical sistemului de sănătate din Marea Britanie (NHS), având în în vedere că nu vor avea nevoie de aceastea pe termen scurt. Astfel, cluburile și-ar putea îmbunătăți imaginea după ce opinia publică a blamat decizia a patru cluburi, printre care și Tottenham, care se folosesc de bani de la guvern pentru a compensa angajații dați afară. Jucătorii și antrenori își primesc salariile în continuare iar acest lucru a stârnit controverse.

Vor avea loc consultări cu jucătorii

Având în vedere pierderile financiare de când au fost suspendate meciurile și pentru a-i proteja pe angajați, cluburile din Premier League au căzut de acord să se consulte cu jucătorii privind o combinație de măsuri care ar implica reduceri salariale sub anumite condiții care ar ajunge la 30% din veniturile totale anuale. Aceste lucruri vor fi analizate constant pe măsură ce se schimbă circumstanțele.
Premier League a anunțat că va fi în contact permanent cu asociația fotbaliștilor, aceasta urmând să participe la o ședință de mâine cu liga, jucătorii și reprezentanți ai cluburilor.
UEFA will Champions League offenbar im Sommer spielen

UEFA: Încheierea prematură a campionatelor, ultima soluție

UEFA, Asociația Cluburilor Europene și Asociația Ligilor Europene au trimis o nouă informare cu privire la momentul reluării campionatelor din Europa.
În documentul respectiv, forul suprem european a anunțat că sezonul curent trebuie să fie finalizat pe teren, cel târziu până la finalul lunii august. În acest sens, UEFA consideră că încheierea prematură a campionatelor reprezintă ultima alternativă din planul de salvare a fotbalului.
În același comunicat emis de UEFA, se precizează că toate competițiile intercontinentale vor fi reluate abia după încheierea campionatelor interne. Decizia finală, din perspectiva desfășurării sezonului actual, va fi comunicată la jumătatea lunii mai.
"Mesajul transmis de UEFA subliniază reacția fotbalului european ca o familie unită până la acest moment, în viziunea comună de a permite tuturor competițiilor naționale și continentale să încheie sezonul potrivit formatului lor, pe teren, și cu recompensarea sportivă a cluburilor pe baza rezultatelor obținute, până la epuizarea tuturor posibilităților în acest sens și câtă vreme există soluții regulamentare, operaționale și de planificare.
Aceste eforturi s-au concretizat prin crearea a două grupuri comune de lucru, dedicate opțiunilor de calendar sportiv precum și consecințelor regulamentare, legale și financiare ale unei potențiale extinderi a termenului de finalizare pentru competițiile sezonului 2019/2020 după data de 30 iunie 2020.
Cele două grupuri au avut mai multe ședințe de analiză și au ca obiectiv esențial finalizarea competițiilor în mod natural. Astfel, activitatea lor este concentrată acum pe scenarii care acoperă lunile iulie și august 2020, incluzând posibilitatea reluării competițiilor UEFA după finalizarea competițiilor naționale.", scrie FRF despre comunicatul forului european.
A general view of the trophy ahead of the UEFA Champions League 2019/20 Third Qualifying Round draw at the UEFA headquarters, The House of European Football on July 22, 2019 in Nyon, Switzerland.

"Decizia finală va fi anunțată la jumătatea lunii mai"

"Urmărind îndeaproape evoluția situației, grupurile de lucru vor indica pe cât de curând posibil, în mod ideal la jumătatea lunii mai, care dintre planurile de finalizare a sezonului poate fi adoptat. În această proiecție, stoparea definitivă a competițiilor ar trebui să fie chiar ultima variantă la care se poate recurge, doar după eventuala confirmare că nicio alternativă de calendar nu ar permite finalizarea sezonului.
În completare, UEFA întărește poziția specificând că își rezervă dreptul de a evalua dreptul cluburilor de participare în competițiile europene în acord cu regulamentele în materie.", se mai arată în comunicatul emis de FRF.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo